Brașov. 42 de firme cu capital străin înmatriculate în județ, în perioada ianuarie-martie 2017
În județul Brașov, în perioada ianuarie-martie 2017, au fost înmatriculate 42 de firme cu capital străin, în creștere cu 7,69%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov. Valoarea capitalului social subscris a fost de 34.124,9 euro, în scădere cu 67,78%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
La nivel național, au fost înființate 1.388 de societăți comerciale cu participare străină, în creștere cu 4,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, iar valoarea capitalului social subscris a fost de 12,389 milioane de euro, în creștere cu 51,56%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.
„Comparaţia dintre cele două perioade, ianuarie-martie 2017 şi ianuarie-martie 2016, arată o dinamică uşor pozitivă a judeţului Braşov similară situaţiei la nivel naţional pentru numărul de societăţi, respectiv, o creştere cu 7,69% în judeţul Braşov, comparativ cu creşterea cu 4,60% la nivel naţional. De asemenea, comparaţia dintre cele două perioade, ianuarie-martie 2017 şi ianuarie-martie 2016, arată o dinamică accentuată la nivel naţional faţă de cea înregistrată la nivelul judeţului Braşov pentru capitalul social total subscris (euro), respectiv, o creştere cu 51,56% la nivel naţional, comparativ cu scăderea cu 67,78% în judeţul Braşov”, subliniază datele DJS Brașov.
În luna martie 2017, în județul Brașov au fost înființate 16 societăţi comerciale cu participare străină, iar valoarea capitalului social a fost de 7.675,2 euro. De altfel, în această lună, valoarea raportului dintre capitalul social total subscris şi numărul de înmatriculări societăţi comerciale cu participare străină a fost de 479,70 euro/societate, cu 93,56% mai mică decât cea înregistrată în luna martie 2016, când acest raport a fost de 7.444,39 euro/societate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.