Economic

Studiu. Companiile investesc în securitatea informatică fiind impulsionate de cerințele de reglementare, și nu de amenințările IT

 

Companiile din România investesc în securitatea informatică fiind impulsionate, în principal, de cerinţele de reglementare, și mai puțin de conștientizarea la nivelul organizaţiilor a ameninţărilor de securitate cibernetică, arată studiul „Security in the Digital World” lansat astăzi de PwC România şi Microsoft România.

Firmele care sunt active pe pieţe puternic reglementate, aşa cum este sectorul financiar spre exemplu, sunt însă mai bine pregătite pentru a face faţă unor ameninţări cibernetice.

„Aproape 60% dintre companiile intervievate aveau în plan să majoreze bugetul de securitate informatică în următorul an financiar, iar 20% mizau pe menţinerea bugetului la nivelul actual, în vreme ce 23% dintre companii nu aveau încă o idee clară despre bugetul viitor”, subliniază cercetarea.

De asemenea, 40% dintre companiile româneşti intervievate au arătat că nu au o strategie de securitate informatică formal adoptată, în vreme ce doar 10% au atins nivelul necesar de maturitate organizaţională în care strategia este definită, implementată şi optimizată.

Potrivit documentului, securitatea informatică este un subiect care nu este înţeles şi susţinut la nivelul Consiliilor de Administraţie ale companiilor. Din acest motiv, directorii de securitate informatică au „nevoie de mai mult sprijin, inclusiv prin angajarea mai multor resurse sau servicii de securitate informatică din partea unor furnizori specializaţi, având în vedere că, în prezent, tehnologia este un subiect care priveşte întreaga organizaţie, iar riscurile de securitate informatică sunt de fapt riscuri pentru întreaga afacere”, a declarat Mircea Bozga, Partener, Servicii de Risk Assurance în cadrul PwC România.

Cercetarea mai relevă faptul că expertiza de securitate informatică este, de asemenea, limitată, ca urmare a faptului că organizaţiile din România se bazează în continuare preponderent pe resursele interne.

Studiul „Security in the Digital World” a fost realizat de echipa de securitate informatică a PwC la cererea Microsoft România. Sondajul se bazează pe răspunsurile venite din partea a 30 de companii active în România și au fost colectate în perioada martie-aprilie 2017.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button