Expres

[ViDEO] BRAȘOV. De doi ani, Asociația „Zâmbește pentru Viitor” oferă tinerilor cu risc social o șansă la o viață demnă. GALERIE FOTO și VIDEO

  • DSCN5221_236459.JPG
  • PIC_1108_236458.JPG
 

Asociația Zâmbește pentru Viitor (As.ZPV) Brașov a împlinit doi ani de activitate, moment marcat și printr-o conferință de presă organizată miercuri, 24 mai. Pe lângă persoanele care au ajutat de-a lungul timpului la dezvoltarea organizației, s-au alăturat acestui eveniment festiv coordonatorul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brașov, Anda Samson, șeful Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IJP Brașov, cms. șef Mihaela Hermenean, și avocat Mariana Chivărar.

Au trecut doi ani de când câțiva tineri, câte degete la o mână,  toți proveniți din centrele de plasament sau cu probleme sociale în familie, au decis că este vremea să nu se mai plângă și să se implice în viața societății, ajutându-i pe cei fără sprijin și cu risc crescut spre fapte antisociale sau să devină victime. Așa a fost înființată această asociație, care are ca scop principal identificarea copiilor și tinerilor cu probleme materiale deosebite și sprijinirea lor pentru integrarea socială.

Proiectele pe care și le-au propus, unele finalizate, altele în derulare, toate au avut ca rezultat o apreciere la nivelul așteptat. Asociația „Zâmbește pentru Viior” a obținut recent Acreditarea de furnizor de servicii sociale din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Așadar, putem vorbi de o recunoaștere a efortului depus de acești tineri voluntari pentru înființarea Centrului de Zi cu același nume al organizației.

 

Efort continuu

Dar, până la acest punct, s-a muncit foarte mult. Astfel, în doi ani au fost organizate acțiuni caritabile îndreptate atât spre copiii instituționalizați și cei care au părăsit centrele de plasament, cât și către familiile defavorizate. Dar au avut și acțiuni stradale ocazionale, în special pentru informare, pentru prevenirea abandonului familial și școlar, pentru protejarea împotriva sarcinii nedorite în rândul tinerilor, prevenirea traficului de persoane sau despre efectele și dependența de droguri și alcool.

În acest sens a fost lansată și o emisiune online, Povești de viață la ZPV, în care sunt puse în discuție, împreună cu specialiști, întâmplări din viața tinerilor, atrăgând astfel atenția asupra problemelor cu care se pot confrunta la un moment dat și de care se pot feri. 

Totodată, a fost demarat proiectul de suflet al organizației, „O casă pentru Viitor”, prin care tineri ieșiți din centrele de plasament sau cu probleme de orientare socială au fost ajutați să-și găsească un drum în viață, prin identificarea de locuri de muncă potrivit aptitudinilor fiecăruia, fiind învățați totodată să se autogospodărească.

Le-am oferit un adăpost dar și îndrumare pentru a-și asuma responsabilitătile vieții adulte, să își continue studiile, să facă economii pentru a se putea întreține singuri, să aibă căsuța lor și să învețe să se autogospodărească. Primul pas a fost indentificarea și obținerea unui loc de muncă și responzabilizarea tânărului pentru o viață independentă. Cele 9 luni ale proiectului și 3 luni de monitorizare au fost organizate cu un program de start-up în care asociația., în primele 2 luni,  a suportat cheltuielile în totalitate până când aceștia au primit primul salariu. Ulterior, fiecare beneficiar de comun acord a contribuit lunar cu o sumă prestabilită pentru asigurarea cheltuielilor de hrană și a facturilor, iar restul sumei de bani din venitul propriu realizat a fost economisit pentru a se putea întreține singuri în viitor”, a declarat președintele As.ZPV, Rupi Gabor. (video 1)

Un exemplu este Cătălin Daumbrovici, în vârstă de 21 de ani (unul dintre cei 13 beneficiari ai proiectului), care a locuit 6 luni în locuința pusă la dispoziție de As.ZPV, până a simțit că se poate descurca singur. Tot membrii Asociației l-au sprijinit să-și găsească un loc de muncă în străinătate, acum fiind angajat la o firmă din Marea Britanie. (video 2)

De asemenea, Asociația are în derulare, în parteneriat cu DGASPC Brașov, proiectul de orientare profesională și dezvoltare personală a adolescenților, început în anul 2016. În primul an am avut ca beneficiari fetele din centrul de plasament „Aurora” Codlea, iar în prezent băieții din centrul de plasament „Azur” din Victoria.

Scopul acestui proiect este de a descoperi, valorifica aptitudinile și de a dezvolta abilitățile tinerilor în vederea orientării profesionale și continuării studiilor conform intereselor fiecărui copil, dar, de asemenea și prezentarea realității de pe piața muncii în vederea formării unei idei clare despre diferitele domenii de activitate. Din păcate, adolescenții de astăzi, și mai ales cei care provin din familii neajutorate și nu beneficiază de consilierea și suportul părinților cu privire la educație și dezvoltare personală, rămân în majoritatea cazurilor cu valorile lor nedescoperite și/sau nedezvoltate, sau își urmează sensul vieții fără un rost anume, un job doar pentru a obține un venit, și nu o muncă din plăcere, astfel încât să fie „compatibil” cu acea meserie/ profesie”, a explicat Elvira Ganușceac, manager de proiect.

 

Fără documente de identitate

Este foarte important să amintim de participarea As.ZPV la dezbaterea unor proiecte de interes național, precum „Prima Cameră” – lansată în luna decembrie de Ministerul Muncii, la care membrii asociației au fost invitați la un dialog social constructiv.  

Am discutat si am propus soluții pentru rezolvarea problemelor tinerilor cărora le lipsește o locuință și se află în imposibilitatea obținerii unei noi cărți de identitate, precum și lipsa locurilor de muncă”, a precizat Rupi Gabor.

Avocatul Mariana Chivărar a precizat: „Cea mai gravă problemă cu care se confruntă acești tineri din punct de vedere juridic este necunoașterea legii. De aceea, pe viitor trebuie făcută o conștientizare în centrele de plasament și în ceea ce privește legislația, pentru că acești copii cresc în sistemul instituționalizat într-un anume fel și ei trebuie să știe că au drepturi, dar și obligații. O problemă gravă pentru ei este obținerea cărților de identitate. Prima este obținută la 14 ani, când sunt în centru, dar vine momentul în care fac pasul către viața independentă, iar pentru că nu au casă, deci nici un act de proprietate cu care să meargă la instituția abilitată să-și poată face acest buletin, majoritatea primesc legitimații provizorii. Acest lucru le creează probleme și când vor să se angajeze, spre exemplu”. (video 3)

De remarcat este și implicarea membrilor As.ZPV în inițiativele altor organizații și entități cu orientare socială. De asemenea, de apreciat sunt și eforturile pe care le fac acești tineri pentru propria dezvoltare personală, astfel încât să-i poată ajuta mai bine pe cei aflați în dificultate. În acest sens, au participat la cursuri de pregătire și formare profesională, de cunoaștere socială, de scriere de proiecte prin Erasmus sau la campanii de conștientizare precum a perioadei de doliu la copii, dacă își perd unul dintre părinți, de exemplu.

Ajutorul tuturor, indiferent că sunt psihologi, specialiști, voluntari, este șansa acestor tineri la viață, este de fapt motto-ul acestui proiect, care le oferă exact ceea ce au ei nevoie. Dar căsuța nu trebuie să fie doar cea fizică. Noi trebuie, ca mentori, să le construim o căsuță și din punct de vedere emotiv și al intelectului. Este foarte important ca noi să ne unim forțele, pentru a face acest efort comun, pentru a le asigura un viitor. Ei sunt acei copii speciali care știu să fie la rândul lor pedagogi pentru ceilalți”, a afirmat Anda Samson, coordonatorul CRPECA Brașov. (video 4)

Și Poliția Brașov dă o mână de ajutor proiectului As.ZPV, în primul rând prin activități de informare, care este de bază pentru acești tineri, după cum a subliniat cms. șef Mihaela Hermenean: „Dacă au aceste informații, își pot alege drumul corect în viață. Este important să cunoască ce pot face sau ce nu trebuie să facă, pentru a nu ajunge în postura de victimă sau autori ai infracțiunilor”.

Evenimentul festiv s-a încheiat cu acordarea de diplome pentru voluntarii care au lucrat constant pentru dezvoltarea Asociației, dar și cu câte o felie din tortul personalizat.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button