BRAŞOV. Suspecţii „săltaţi” săptămâna trecută, după ce ar fi obţinut 1,5 milioane de euro din proxenetism, sunt din nou în libertate
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a decis, ieri, să-i lase în libertate pe suspecţii de proxenetism care fuseseră introduşi în Arestul Poliţiei Braşov după percheziţiile efectuate săptămâna trecută, pe raza municipiului Braşov şi în Săcele.
Iniţial, cei opt inşi – Marcel Fronoiu, Ciprian – George Ferenţ, Ştefan – Cristian Oancea, Georgian – Cătălin Oancea, Săndel – Liviu Gherasă, Ioan – Albert Pascu, George Grama şi Ion – Cristian Moldovan – au fost arestaţi preventiv, la decizia Judecătoriei Braşov. Dar, inculpaţii au formulat contestaţii, astfel că dosarul a ajuns la Tribunalul Braşov, unde acestea au fost admise.
Miercurea trecută, poliţiştii din cadrul IJP Braşov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au efectuat 16 percheziții domiciliare, în municipiile Brașov și Săcele, la persoane bănuite de proxenetism.
Potrivit anchetatorilor, suspecţii au exploatat mai multe tinere pe teritoriul Uniunii Europene, în țări precum Austria, Elveția, Germania și Spania, obţinând astfel aproximativ 1,5 milioane de euro.
În urma descinderilor, 19 persoane au fost duse la audieri, apoi 10 au fost reţinute, iar în final 8 au fost prezentate magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, în urma acţiunilor au fost indisponibilizate 11 autoturisme.
CITIŢI ŞI:
Update. BRAŞOV. Percheziţiile la proxeneţi s-au lăsat cu reţineri şi maşini confiscate
Ultima oră. BRAŞOV. Mascaţi, la uşa unor proxeneţi care „livrau” tinere pe teritoriul UE
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.