BRAŞOVENII au o nouă ocazie să fie „eroi ai comunităţii”, la cursa cu obstacole

Braşovenii au prilejul să fie din nou eroi pentru comunitate, participând luna viitoare (ca alergător, voluntar sau donator) la cea de-a patra ediţie „Braşov Heroes – cursa cu obstacole a comunităţii”. Evenimentul va avea loc duminică, 11 iunie, în zona de agrement din Parcul Noua.
Aşa cum se întâmplă în fiecare an, banii strânşi vor fi folosiţi pentru susţinerea unor proiecte înscrise de organizaţii non-guvernamentale şi de grupuri de iniţiativă din Braşov.
„Obiectivul principal pe care şi-l propune evenimentul este sensibilizarea comunităţii braşovene la persoanele din jurul său, încurajându-i pe braşoveni să ajute, împreună, la clădirea unei comunități sănătoase şi fericite”, au explicat organizatorii evenimentului, membri ai Fundaţiei Comunitare Braşov.
Braşovenii dornici să facă mişcare, dar şi să se implice în ajutorarea comunităţii, se pot înscrie la una dintre cele trei curse: (1) cursa scurtă individual şi echipe 4 km – 13 obstacole, (2) cursa lungă individual şi echipe 8 km – 15 obstacole şi (3) cursa familiilor 4 km – 13 obstacole.
Până în prezent, s-au înscris aproximativ 500 de alergători, după cum urmează: 15 echipe, 67 de alergători la cursa individuală şi 68 de familii, dar înscrierile continuă până pe 5 iunie, pe site-ul evenimentului, completând formularul online şi alegând metoda preferată de plată.
Donaţii
De asemenea, cei care vor să susţină una dintre cele 12 cauze din acest an sau un alergător o pot face printr-o donaţie pe site-ul evenimentului. „90% din donație merge către cauza înscrisă, ca și 50% din taxa de alergare. Diferența acoperă costurile de organizare și administrative pe perioada desfășurării campaniei Brasov Heroes. Până la acest moment, 2 cauze sunt la jumătatea bugetului necesar, 5 au depășit 25%, iar restul de 5 se situează la sub 10% din ce planificaseră. Donații se pot face și în ziua evenimentului, dar și până la data de 30 iunie”, au specificat organizatorii.
Proiectele susţinute
Cele 12 proiecte înscrise în acest an reprezintă cauze multiple: de la proiecte care vizează educaţia prin artă sau educarea copiilor despre arhitectură, evenimente destinate copiilor cu dizabilităţi fizice sau auditive, crearea de ateliere ocupaţionale pentru persoanele cu dizabilităţi, la tabere pentru copiii din plasament şi tabere pentru cercetaşi, tabere unde copiii şi tinerii cu autism şi alte tulburări asociate să primească tratamentele de care au nevoie, sau evenimente destinate lucrului în familie, înfrumuseţarea spaţiilor de învăţământ, sau grija faţă de câinii fără stăpân, dar şi aducerea documentarelor la geamurile oamenilor – toate proiectele participante reprezintă tot atâtea motive pentru care să privim cu încredere într-o societate mai sensibilă și implicată.
Iată mai jos lista:
Cercetașii României – Centrul Local Ion Soiu Cristian – Lupişorii în primul camp – Organizarea primei tabere (camp) pentru „lupişori”, prima ramură de vârstă în cercetăşie. Aceştia îşi vor demonstra cunoştinţele şi abilităţile de relaţionare cu natura, fiind puşi într-o situaţie de a se cunoaşte pe sine, a participa, a explora, a descoperi şi a ajuta alături de grup.
Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă şi Integrare Profesională – Un cadou de neuitat – Tabără socio-educativă de cinci zile pentru copiii din centrele de plasament. În acest timp, copiii vor avea parte de cursuri interactive, jocuri, expediţii, în cadrul unei experienţe de grup unde vor învăţa importanţa încurajării, a înţelegerii, încrederii şi a relaţionării.
Milioane de prieteni – Sterilizează, nu ucide! – Oferirea de servicii gratuite de sterilizare şi microcipare a câinilor cu stăpân, pe care veniturile mici îi obligă la acţiuni ce aduc suferinţa patrupedelor. Proiectul reprezintă o pledoarie pentru vieţile de lângă noi şi liniştea comunităţii.
De-a arhitectura – De-a arhitectura în şcoala mea – Atragerea elevilor într-un proiect în care aceştia vor fi puşi în situaţia de a analiza şi documenta spaţii pe care vor să le îmbunătăţească, din interiorul şcolii lor, dar şi de a le transpune în practică. Astfel, elevii vor învăţa importanţa implicării în spaţiul în care convieţuiesc şi a îmbunătăţirii sale continue, ţinându-se departe de clasicul „merge şi-aşa”.
AcTcept – Vârf creativ în educaţie – Organizarea unor ateliere care urmăresc îmbunătăţirea abilităţilor de exprimare, de comunicare în diferite medii şi situaţii, dedicate elevilor. Elevii vor putea să-şi exploreze emoţiile, să dea glas gândurilor, frâu liber imaginaţiei, vor căpăta stăpânire de sine şi stăpânirea reacţiilor, caracteristici indispensabile unui adult fericit.
Arcadia – Micii tâmplari – Organizarea de ateliere de tâmplărie unde cei mici, alături de familiile lor, să creeze mici căsuţe pentru păsări, ce vor fi amplasate în Braşov, alături de dispozitive pentru hrănirea acestora. Proiectul reprezintă o alternativă sănătoasă şi creativă pentru familii de petrecere a timpului liber împreună, în aceste timpuri de agitaţie continuă.
Rază de speranţă – Binele începe cu tine – Susţinerea unui club de vacanţă pentru copiii şi tinerii cu autism şi alte tulburări asociate, care nu-şi permit aceste servicii elaborate. În cadrul clubului, aceştia vor beneficia gratuit de activităţi terapeutice complexe, cu o deosebită importanţă în scopul integrării sociale şi al creşterii calităţii vieţii lor.
Tineri pentru Brașov – Trusa de pictat și satul meu – Proiectul are ca scop repararea, desenarea, vopsirea grădiniţelor, a şcolilor, azilelor, orfelinatelor sau chiar a caselor care nu au putut fi îngrijite de proprietarii lor, din zona satelor. Proiectul se doreşte a fi o redescoperire a valorilor şi a strămoşilor, organizatorii convinşi fiind că viaţa frumoasă se trăieşte la sat, unde timpul capătă o valoare aparte.
Darul auzului – LA FEL…de speciali! – Organizarea unui eveniment-spectacol, ai cărui protagonişti vor fi copiii cu deficienţă de auz. Scopul proiectului este eliminarea barierelor pe care societatea le pune între sine şi copiii „cu deficienţe”, prin manifestarea lor artistică ce vine să le arate braşovenilor că aceşti copii cu deficienţă de auz sunt „la fel de speciali” ca orice alt copil.
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Braşov – Şi eu pot fi campion! – Organizarea unor activităţi şi evenimente sportive destinate copiilor cu dizabilităţi. Proiectul creează ocazia ca elevii implicaţi să-şi dezvolte abilităţi de viaţă, odată cu deprinderile motrice şi sociale, depăşindu-şi limitele personale şi dezvoltându-şi încrederea în sine.
Artburg – Documentare în cartiere – Program cultural care are scopul de a readuce filmul documentar în atenţia comunităţii, prin proiecţii de film în aer liber, în patru cartiere braşovene. Proiectul contribuie la informarea şi educarea unei comunităţi implicate cultural şi social, în dorinţa de a crea o societate civilă activă şi puternică.
Fundaţia Rafael Codlea – CREABIL, calea de la dizabilitate la creativitate – Realizarea atelierelor ocupaţionale şi de producţie, în care persoanele cu dizabilităţi îşi vor dezvolta abilităţile creative, lucrative şi de socializare. Astfel, persoanele cu dizabilităţi vor căpăta încredere în forţele proprii şi vor avea mediul potrivit pentru a trece de la statutul de asistat, la cel de contribuabil.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

