BRAȘOV. Primul candidat înscris oficial în cursa pentru Primăria Râșnov
Liviu Butnariu, și-a depus, sâmbătă, candidatura pentru alegerile parțiale la Primăria Râșnov, care vor avea loc pe 11 iunie. Este primul care s-a înscris oficial în cursă, dintre cei patru candidați anunțați. Aceștia mai au timp până luni, 22 mai, la ora 24.00, să își depună
Actualul viceprimar cu atribuțiile primarului avea nevoie de 500 de semnături, însă a avut la dosar de aproape patru ori mai multe. „Este un pas important pe care-l fac astăzi. Am nevoie de sprijinul râșnovenilor. Cred că am demonstrat în ultimul an, din funcția de viceprimar, că pot să-mi aduc aportul cu succes la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea și modernizarea Râșnovului. Le cer tuturor locuitorilor să fie alături de mine și le promit că nu o să-i dezamăgesc. Putem realiza lucruri importante numai împreună. Să ne ajute Dumnezeu să ducem mai departe proiectele începute de echipa PNL. Mulțumesc tuturor care au semnat listele de susținere”, a declarat Liviu Butnariu.
El are susținerea fostului primar din Râșnov, actualul președinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. De altfel, cei doi au colaborat în administrația locală în ultimii ani și au adus la bun sfârșit proiecte de anvergură în Râșnov cum ar fi, printre altele, construirea trambulinelor de sărituri cu schiurile, amenajarea centrului istoric și construirea liftului cu cremalieră. „Râșnovul este orașul sufletului meu. Aici este familia, aici îmi cresc copiii și la Râșnov este casa mea. Nu sunt indiferent cu ceea ce se întâmplă în orașul meu. Am încredere că Liviu Butnariu poate să ducă mai departe proiectele începute de mine. Am lucrat cu el mult timp și am colaborat foarte bine. Râșnovul a fost un oraș în care PNL a câștigat mereu alegerile locale, sper să se întâmple și acum la fel”, a declarat Adrian Veștea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.