Expres

BRAŞOV. Au început lucrările pe partea dinspre Aro Palace a străzii Sfântul Ioan (FOTO)

  • sfantul ioan 3_236012.jpg
  • sfantul ioan_236013.jpg
 

Municipalitatea a demarat lucrările de înlocuire a covorului asfaltic cu calupuri de bazalt prelucrate, pe jumătatea străzii Sfântul Ioan care rămăsese nereparată (cea dinspre Hotelul Aro Palace), din cauza neînţelegerilor dintre autorităţi, apoi din pricina venirii iernii.

Lucrările presupun nu doar înlocuirea covorului asfaltic, ci şi modernizarea iluminatului public, după cum a explicat viceprimarul Laszlo Barabas. „Lucrările sunt de înlocuire a reţelei şi sistemului de iluminat şi de înlocuire a covorului asfaltic cu piatră cubică, în conformitate cu autorizaţia de construire şi avizul de la Direcţia de Cultură a Judeţului Braşov”, a precizat sursa citată. De asemenea, străduţele din zonă vor fi marcate cu pietre de altă culoare (spre exemplu, pe strada Mihail Sadoveanu marcajul va fi cu pietre albe).

„Ne propunem să finalizăm lucrările până la jumătatea lunii iulie, astfel încât în sezonul de vară să nu mai avem şantier deschis în acea zonă”, a subliniat viceprimarul.

Investiţia în zonă a fost reluată luna trecută, când au fost montaţi stâlpi de iluminat public, băncuţe şi ghivece cu tuia, pe porţiunea unde anul trecut a fost realizat pavajul din piatră cubică.

După finalizarea lucrărilor, parcarea din spatele hotelului Aro Palace se va întinde pe aceeaşi suprafaţă ca şi înainte de deschiderea şantierului, urmând să aibă 100 de locuri, iar tronsonul dintre Biserica Sf. Anton şi intersecţia cu strada Mureşenilor va fi redeschis traficului rutier, dat fiind faptul că Direcţia de Cultură – prin Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 2 – nu a fost de acord şi nu a dat avizul pentru amenajarea unei piaţete pe strada Sfântul Ioan, aşa cum ar fi dorit Municipalitatea, pentru a include zona în circuitul turistic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button