Guvernul dă unora, dar ia de la toți

Recent adoptat de către Guvern printr-un memorandum de urgență, Programul de Convergență 2017-2020 estimează principalii indicatori cu care Executivul va lucra și așteptările din perioada la care se raportează. Documentul este destinat și Comisiei Europene.

Prima informație care sare în ochi este aceea că pe anul în curs cheltuielile statului cresc cu 4,9 miliarde de lei, în vreme ce veniturile scad cu 6,1 miliarde de lei. Iar cheltuielile cresc mai cu seamă din cauza majorărilor de salarii ale bugetarilor, de pensii și ajutoare sociale. Ca o paranteză, cu aceste măsuri, Guvernul mai și antagonizează categorii sociale, deoarece e greu de crezut că salariații din sectorul privat privesc cu bucurie cum veniturile lor stagnează sau – în multe situații – scad, în vreme ce ale bugetarilor cresc. Același lucru e valabil în și cazul unora dintre bugetari, cu care Guvernul nu e la fel de darnic și care se simt discriminați; unii au și început să protesteze.  

De partea cealaltă, a încasărilor la buget, contraperformanța în privința gradului de colectare se menține. În primele trei luni din 2017, ANAF a avut un grad de colectare de doar 23,8%, extrem de scăzut chiar și față de rata obișnuită de colectare a acestei instituții, care a variat în ultimii ani între 28 și vreo 34%, după știința mea. În primul trimestru din acest an, ANAF a colectat cu 0,36% din PIB mai puțin decât în aceeași perioadă din 2016, chiar dacă în cifre banii a fost mai mulți cu 1,81 miliarde de lei.

Dacă cheltuielile cresc, iar veniturile scad, guvernanții trebuie să scoată bani de undeva. Și o fac. Se împrumută cu dobânzi măricele (față de cele din alte state) și lucrează la măsuri prin care la buget să intre mai multe fonduri. De pildă, obligând companiile de stat să verse acționarilor (adică statului) 90% din profit. Numai că în acest fel, li se iau banii de investiții, adică se sacrifică dezvoltarea lor. Iar dezvoltarea ar aduce, firește, mai mulți bani la buget, din mai multe surse. Alt exemplu: introducerea obligației de plată, din 1 iunie, a contribuțiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe țară și pentru acei salariați cu timp parțial de muncă care nu câștigă salariul minim. Este aceeași impozitare „ca și când” folosită la contribuția de sănătate: chiar dacă contribuabilul nu câștigă suma respectivă, este taxat ca și când ar câștiga-o! 

„Dă unora, dar ia de la toți” – ăsta-i principiul de guvernare. Să vedem cât va ține.