[ViDEO] Centrul Național în cadrul Platformei Carpatice pentru Turism Durabil se află la BRAŞOV
Ministerul Turismului în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov au inaugurat astăzi, la Braşov, Centrul Național în cadrul Platformei Carpatice pentru Turism Durabil, obiectiv asumat de România în cadrul Convenției Carpatice, la care țara noastră a aderat în anul 2006. Sediul se află pe strada Ecaterina Varga nr.23.
La eveniment au participat reprezentanţii celor două autorităţi menţionate, respectiv secretar de stat în Ministerul Turismului Cristina Tărteață şi preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, cărora li s-au alăturat prefectul judeţului, Marian Rasaliu şi directorul Agenţiei de DEzvoltare Durabilă – ADR Centru, Simion Creţu.
„Astfel, Braşovul poate să devină cel mai important judeţ turistic al României, pentru că aici se poate face turism pe tot parcursul anului. Mă bucur că acesta este cel de-al treilea centru care se deschide din cele şapte ţări din Convenţie şi singurul din România. De altfel, Braşovul face parte şi din grupul de lucru al Ministerului Turismului şi sperăm să accesăm fonduri, să îmbunătăţim activităţile din turismul regional. Cu siguranţă se va auzi de Braşov în toate colţurile lumii. Acest centru inaugurat astăzi va lucra pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă şi a turismului, profitând de această bogăţie care înseamnă Munţii Carpaţi”, a declarat Veştea. (vezi video 1)
Obiectivul general al Convenţiei, care reunește şapte ţări (Republica Cehă, Polonia, Serbia, Republica Slovacă, Ucraina, Ungaria și România), îl reprezintă cooperarea pentru păstrarea şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiilor locale şi a conservării valorilor naturale şi culturale, iar aderarea la Convenţie a creat cadrul general de cooperare în diverse domenii precum: conservarea biodiversităţii, amenajarea teritoriului, managementul resurselor de apă, agricultură şi silvicultură, transport, turism, industrie şi energie.
Reprezentantul Ministerului Turismului, Cristina Tărteață, a adăugat: „Este foarte important evenimentul de astăzi de la Braşov. Ne dorim, într-adevăr, să devenim mai vizibili în lume. Din suprafaţa totală a Munţilor Carpaţi, 43% se află pe teritoriul României, aşa că trebuie să acţionăm ca atare. În curând vom candida pentru a aduce secretariarul general al Convenţiei aici, ne dorim mult acest lucru, pentru că am avea o vizibilitate foarte mare a ţării noastre. În lume, toţi doresc să meargă pe turismul montan, pe turismul de aventură, iar noi avem toate aceste lucruri şi ar fi păcat să nu le promovăm mai mult”. (vezi video 2)
Convenția beneficiază de asistență din partea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), care a înființat în anul 2004 un Secretariat ad-interim al Convenției la Viena, coordonat de Biroul Regional pentru Europa al UNEP.
Cele şapte ţări semnatare ale Convenției Carpatice au semnat, ca document subsecvent, Protocolul privind turismul durabil, pentru a asigura dezvoltarea turistică echilibrată şi eficientă a acestui excepţional ecosistem. Documentul este o iniţiativă a Organizaţiei Mondiale a Turismului şi relevă importanţa strategică a zonei în contextul regionalizării şi redefinirii hărţilor turistice la nivel european. Ţintele Strategiei pentru turism durabil sunt: creşterea efectivă a nivelului de integrare dintre turism şi alte sectoare relevante, respectiv elemente socio-culturale şi ecologice, economice; creşterea participării publice, conştientizării şi conservării interesului faţă de turism în Carpaţi.
Directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, a completat: „Aceată Convenţie îşi propune ca, pe baza unei strategii comune, să creeze un program de dezvoltare care să fie finanţat atât de guvernele naţionale, cât şi din fondurile UE. Se are în vedere potenţialul divers, ecosisteme, resurse, zone turistice, rezervaţii, cu mare potenţial turistic. În vederea implementării acestor obiective și stabilirii de direcții comune și măsuri pentru a valorifica și a utiliza în mod eficient resurse naturale și culturale pentru dezvoltarea durabilă a turismului în Carpați, statele semnatare au decis înființarea a trei Centre Naționale în cadrul Platformei Carpatice pentru Turism Durabil, cu localizare în România, Polonia și Ucraina”. (vezi video 3)
Prin deschiderea Centrului Național de la Brașov, România își îndeplinește obiectivul asumat, ceea ce se dorește a fi un semnal că țara noastră este pregătită și din punct de vedere logistic pentru a găzdui Secretariatul permanent al Convenției Carpatice. Țara gazdă va fi aleasă în acest an, între România, Polonia, Slovacia și Ucraina, care și-au depus candidaturile, iar votul trebuie să fie unanim. Dosarul de candidatură al României a fost realizat de către fosta Autoritatea Națională pentru Turism, alături de Consiliul Județean Brașov și cu suportul fostului Minister al Economiei Comerțului și Turismului.
Totodată, România candidează și pentru a găzdui Platforma pentru Turism, adică secretariatul dedicat turismului din cadrul Convenției Carpatice.
Pentru ambele secretariate este nominalizat orașul Brașov, după cum a menţionat Creţu.
La definirea Planului de acțiuni anual al Centrului România, precum și la implementarea acestuia vor contribui membrii Grupului de Lucru la nivel național pentru turismul durabil, aflat sub coordonarea Ministerului Turismului (compus din reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ONG-uri, mediul științific, mediul academic, asociații de promovare și dezvoltare a turismului), reprezentanții celor 27 de județe care sunt incluse în Convenția Carpatică și cei 7 reprezentanți ai agențiilor pentru dezvoltare regională.
Consiliul Județean Brașov sprijină înființarea Centrului CSTP din Braşov prin asigurarea unui sediu, situat în apropiere de centrul istoric, echipat cu tot ce este necesar pentru a funcționa și un angajat.
Ministerul Turismului sprijină înființarea Centrului CSTP din Brașov prin alocarea resursei umane necesară funcționării: un angajat în Brașov, pentru a coordona activitatea cu reprezentantul Consiliului Județean Brașov, doi angajați în București, care vor asigura coordonarea activității autorităților publice centrale.
Informații generale privind rolul Centrului Național România în cadrul Platformei Carpatice pentru Turism
Sectorul turistic – CNR creează o rețea de destinații, instituții de turism naționale și internaționale. Această rețea va asigura o comunicare eficientă a părților cointeresate din turism și coordonarea eforturilor comune pentru adaptarea Strategiei pentru Turism Durabil a Convenției Carpatice la nevoile și direcțiile strategice naționale.
Sectorul guvernamental – CNR va primi mandatul Grupului de Lucru pentru Turism Durabil al Convenției Carpatice pentru a face legătura directă între grupurile de lucru naționale pe turism ale statelor semnatare (Task Force-uri). Comunicarea între acestea va asigura dezvoltarea și punerea efectivă în aplicare a proiectelor și inițiativelor relevante Strategiei pentru Turism Durabil a Convenției Carpatice.
Sectorul neguvernamental – CNR va asigura integrarea deplină în rețeaua extinsă pentru a acoperi subiecte relevante, cum ar fi conservarea diversității biologice și protecția patrimoniului cultural, dezvoltarea turistică durabilă.
***
Platforma Carpatică pentru Turism oferă un înțeles comun și o platformă-umbrelă pentru planificarea și managementul turismului durabil în Carpați. Scopul centrelor naționale (România, Ucraina, Polonia) constă în armonizarea și coordonarea specificului local al tuturor celor șapte țări membre, precum și o abordare mai integrată a Munților Carpați. Acestea facilitează comunicarea și coordonarea experților interni și externi și promovează cooperarea intensă a actorilor din domeniul turismului din toate țările membre ale Convenției Carpatice, în vederea implementării acțiunilor cuprinse în Strategia pentru Turism Durabil a Convenției Carpatice.
Printre acțiunile principale ale Platformei Carpatice pentru Turism Durabil – Centrul Romania putem enumera:
– identificarea celor mai bune modalități de întărire a cooperării tuturor actorilor implicați în sectorul turistic care își desfășoară activitatea în zona montană din România;
– adaptarea acțiunilor cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Convenției Carpatice, elaborată de Grupul de Lucru pentru Turism Durabil din care fac parte cele șapte țări membre, la nevoile naționale;
– identificarea surselor de finanțare pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare a turismului durabil împreună cu țările vecine membre ale Convenției Carpatice (de exemplu, fonduri acordate de UE prin programele Cross Border Cooperation, Programul Transnațional Dunărea sau fonduri elvețiene, fonduri norvegiene);
– preluarea bazei de date inițiate de ETE (Ecological Tourism in Europe) http://www.ceeweb.org/stcdb/ și continua îmbunătățire a acesteia, actualizare și oferirea accesului publicului la informațiile culese;
– sprijinirea grupurilor operative de turism din țară în implementarea inițiativelor acestora, dezvoltarea de produse, branding și certificare, marketing și promovare;
– elaborarea de principii și orientări comune (bazate pe mobilizarea resurselor și proiectelor disponibile) privind infrastructura de turism, contribuțiile sectorului turismului la conservarea resurselor naturale și culturale, susținerea lanțurilor de aprovizionare locale, elaborarea unui set de indicatori privind efectele politicilor și strategiilor de dezvoltare a turismului durabil în Carpați;
– schimb de bune practici cu celelalte Centre Naționale din cadrul Platformei Carpatice pentru Turism Durabil, în speță Centrul Ucraina cu care pe data de 5 mai 2017, la Bardejov, Slovenia, cu ocazia participării la conferința internațională „Benefits Beyond Inscription: Leveraging the UNESCO Brand for Sustainable Tourism Development in Central European Regions”, Romania a semnat acordul de partneriat pentru constituirea Platformei Carpatice pentru Turism Durabil.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.