BRAŞOV. Un bărbat şi-a violat fiica de 14 ani, apoi a dat-o şi altora, pe bani
Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat, astăzi, pe raza municipiului Brașov, un bărbat în vârstă de 48 de ani care se sustrăgea cercetărilor, având calitatea de suspect într-un dosar în care se efectuează verificări cu privire la comiterea infracțiunilor de viol și proxenetism, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori.
S-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Brașov. Totodată, a fost înaintat referat cu propunere de arestare preventivă, la Judecătoriei Braşov. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în vederea stabilirii circumstanțelor săvârșirii infracțiunilor.
Şi-a învins frica
Amănuntele acestui caz sunt terifiante. Vasile P., în vârstă de 48 de ani, şi-a batjocorit fiica, minoră, forţând-o să întreţină relaţii sexuale cu el, apoi şi cu alţi bărbaţi. Grozăvia s-a întâmplat în toamna anului 2015, pe vremea în care fata nu avea mai mult de 14 ani.
Coşmarul fetei s-a repetat până în vara anului 2016, când copila şi-a învins frica faţă de tatăl violent, mai ales că începuse să o ofere şi altor bărbaţi contra unor sume de bani pe care tot el îi încasa, şi a cerut ajutorul poliţiştilor din comuna Ungra, pe raza căreia locuia familia.
La Poliţie, fata a povestit în amănunt la ce a supus-o tatăl ei, şi nu doar pe ea, ci şi pe o prietenă de-a ei, care avea doar 13 ani pe atunci. După cum au descoperit anchetatorii coordonaţi de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori, bărbatul le-a constrâns, prin violenţă şi ameninţări, să accepte să se culce cu alţi bărbaţi pe care tot el îi racola. S-a întâmplat atât la domiciliul familiei P., din comuna Ungra, cât şi în Braşov.
Astfel, într-una dintre situaţii, bărbatul le-a dus pe fete cu forţa la un hotel de la marginea oraşului, unde închiriase două camere cu ora. Acolo, în fiecare cameră le aşteptau clienţii găsiţi de tatăl uneia dintre fete. Unul este român, altul italian. Pentru că adolescentele se împotriveau „aranjamentului”, bărbatul a recurs la violenţe şi ameninţări. De teamă, fetele s-au conformat până la urmă, astfel că fiica celui care s-a transformat în proxenet a ajuns pe mâna italianului, iar prietena ei a ajuns în pat cu românul, în camere alăturate, unde au fost nevoite să întreţină raporturi sexuale, asta în timp ce bărbatul le aştepta în faţa hotelului, în maşină.
Copila nu a mai putut suporta şi această umilinţă şi l-a reclamat pe tatăl său, în data de 13 iunie 2016, zi în care a şi fost începută urmărirea penală faţă de faptă.
I-a murit mama
Între timp, fata a fost lovită de o altă tragedie. I-a murit mama de o boală necruţătoare, astfel că a rămas să-şi înfrunte singură tatăl abuziv.
După ce procurorii au adunat probe împotriva suspectului, urmărirea penală s-a îndreptat asupra acestuia în 30 septembrie 2016, astfel că a fost dat în urmărire naţională. Ştiind că fiica lui l-a reclamat, bărbatul a dispărut de la domiciliu şi a încercat să-şi piardă urma în aglomeraţia din Bucureşti.
Pentru a-l găsi, după cum ne-a spus prim procurorul George Daniel Dancă, au fost emise trei mandate de supraveghere tehnică. Aşa a fost identificat astăzi şi încătuşat. La primele audieri, bărbatul a negat totul. Se fac eforturi să fie identificaţi şi „clienţii” fetelor, inclusiv a cetăţeanului italian.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.