Politic

BRAŞOV. Stocul de vaccin antirujeolic este pe terminate

 

În plină epidemie de rujeolă în ţară, în depozitele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov mai sunt doar 28 de doze de vaccin trivalent RRO (pentru imunizarea faţă de rujeolă, rubeolă şi oreion). Doze mai sunt însă în teritoriu, la medicii de familie. Oricum, reprezentanţii DSP Braşov aşteaptă ca Ministerul Sănătăţii să îi cheme pentru a prelua o nouă tranşă.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat, recent, că 10.000 de doze de vaccin ROR urmează să ajungă în 10 judeţe din ţară unde a fost semnalată lipsa serului încă din februarie. Alte 110.000 de doze vor ajunge şi în restul judeţelor săptămâna viitoare, când cel mai probabil va fi aprovizionat şi Braşovul. „Stocul DSP de vaccin RRO este de 28 de doze. Am făcut solicitare la Ministerul Sănătăţii şi aşteptăm confirmarea când să ne prezentăm pentru a ridica dozele de vaccin”, a declarat dr. Claudia Bularca (foto), purtător de cuvânt al DSP Braşov.

Pe de altă parte, la Braşov, unde au fost confirmate 12 cazuri de rujeolă, în primele trei luni ale acestui an, se pare că părinţii au început să-şi vaccineze copiii împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului. „Există chiar o solicitare din partea părinţilor şi avem o rată de vaccinare de peste 70 la sută în acest moment. A crescut vaccinarea copiilor la solicitarea părinţilor şi, bineînţeles, la insistenţele medicilor de familie”, a mai spus Claudia Bularca. Aceasta a precizat că o situaţie exactă a copiilor vaccinaţi va fi prezentată după 10 mai.

În luna ianuarie a fost desfăşurată o campanie de recuperare a copiilor nevaccinaţi ROR, dar rata de recuperare a fost foarte mică. Chiar şi cu copiii recuperaţi, atunci, acoperirea vaccinală ROR la Braşov nu depăşea 70 la sută.

În privinţa celelalte tipuri de vaccinuri, la Braşov nu sunt probleme, potrivit purtătorului de cuvânt al DSP. În depozitul DSP mai sunt peste 2.200 de doze de vaccin BCG (împotriva tuberculozei), peste 170 de doze de  vaccin hexavalent, aproape 300 de doze de tetravalent şi peste 250 de doze de antihepatitic B. Pe lângă acestea, alte doze există în teritoriu, la maternităţi şi la medicii de familie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button