BRAŞOV. Şona, satul cu peste 60 de pietre vii

Iubitorii de natură şi aventurierii care caută mereu locuri inedite şi spectaculoase, cu ajutorul cărora să-şi creeze amintiri memorabile, s-ar putea orienta şi către satul Şona, ce aparţine de comuna Mândra, la cinci kilometri distanţă de municipiul Făgăraş, judeţul Braşov.

Numele de Șona derivă de la cuvântul german „Schönau”, în românește: „Lunca frumoasă”. Deşi pare o aşezare uitată de lume, turiştii care ajung în zonă întâmplător sau îndrumaţi de cunoscători sunt încântaţi de priveliştea care-i întâmpină.

Din păcate, cu toate că ar mai putea puncta un obiectiv turistic pe harta judeţului, chiar a României, inclusiv din exploatarea legendelor care „îmbracă” unele creaţii ale naturii, locul nu este aproape deloc promovat de către autorităţi. Poate şi din cauza lipsei de infrastructură. Satul Şona nu are apă curentă şi canalizare, iar drumurile sunt ca acum o sută de ani.

Astfel, nu de puţine ori, turiştii rătăciţi prin zonă apelează la localnici prin banala întrebare: „Ce putem vizita aici?”.

Am făcut şi noi la fel, întrebând-o pe doamna Viorica din sat. Primul ei gând s-a îndreptat către „pietrele vii”, pe care ne-a rugat să nu le ocolim, ci să ne oprim o clipă să le admirăm. Ni le-a şi descris.

Aşa am aflat că sunt peste 60 de pietre vii, de diverse forme geometrice, mai mult rotunde, dar şi ovale, tocite de vreme, mici şi foarte mari. Sunt vechi, precum spun bătrânii satului şi bunicii lor, care le preţuiau. Nu le schimbau locul, fiind considerate pietre vii, ce le călăuzeau gândurile bune la drum şi la muncă. Se hrănesc cu apa din ploaie şi apa din topirea zăpezii. Au pe suprafeţe adâncituri mai mici sau mai mari, de diverse forme.

Doamna Viorica ne-a făcut o destăinuire: „Una dintre aceste pietre are o poveste interesantă. La un moment dat s-a început turnarea asfaltului pe lângă casele satului şi s-a ajuns în dreptul acestei pietre vii, rotunde. Muncitorii au cuprins-o în asfalt, pe o porţiune de jur împrejur. Nu după mult timp, piatrea vie s-a supărat, nu a mai putut suporta şi a crăpat la suprafaţă. Este de văzut cum procedează în timp, considerând că sunt de sute şi sute de ani aici, în satul Şona. Unele pietre vii au fost aduse în sat de pe câmp, unde erau acoperite cu pământ şi iarbă. O altă piatră, de forma unei cruci, a fost adusă în sat trasă cu tractorul şi aşezată în faţa bisericii fortificate. Tractoristul nu mai trăieşte. A decedat sub tractorul lui, într-un accident la pădure. Pe vremuri, copiii din sat se jucau cu pietricelele din nisipul de pe malul Oltului, le aruncau pe suprafaţa apei cu mare viteză, ele treceau pe malul celălalt, lunecând şi sunând foarte frumos. În acest timp, părinţii şi bunicii fixau maldărele din in şi cânepă în apa Oltului, pentru dospit, din care făceau fire de ţesut pânză”.

Îndemnată de noi, doamna Viorica şi-a continuat şirul poveştii, trecând la alt obiectiv turistic.

„Tot pe râul Olt, cu mulţi ani în urmă, era o punte fixată pe două cabluri pe care se trecea apa cu pasul spre comuna Mândra. Era şi o luntre pe care treceau căruţele cu recolte. Amintesc de guruieţi (movile), şapte la număr. Din vârful lor se văd satele de sub munte şi munţii. Din sat se ajunge la guruieţi pe drum neasfaltat, urcând din capătul de sus al satului. Amintesc aici şi de cele cinci fântâni de pe uliţa satului, de porţile înalte cum numai în satele săseşti se găsesc. Acum 700 de ani, în sat, au locuit saşi. Mărturie sunt cimitirul lor (la bisericuţă), cuvintele „ande” folosite precum: Ion ande Torea, Maria ande Neaga, Geana ande Matei, dar şi o parte din port. Saşii s-au mutat pe Târnave, unde şi astăzi este comuna cu numele de Şona”, sunt cuvintele interlocutoarei.

Peisajul este frumos, cu copaci, pomi fructiferi şi plante medicinale, dar nu trebuie uitate nici stânele din zonă.

„Duminica, vin în sat băieţii ciobanului Ciocabu – Gheorghe şi Nicolae. Aduc urdă, caş şi telemea. Mai este încă o stână, a familiei din Bran, anume Cojan şi Sergiu, cu oi şi vaci. Din sat, ca să mergi la stână, parcurgi cam trei kilometri de drum neasfaltat”, ne-a mai spus povestitoarea noastră.

Movilele (guruieţi) de la marginea satului Şona sunt încă o enigmă şi numai din poveştile bătrânilor aflăm câte ceva despre ele. Zona nu a fost exploatată prea mult de cercetători, mai degrabă de către vânătorii de comori.

Guruieţii (ridicături de pământ), cum le spun localnicii, ating unele 30 de metri înălţime, fiind dispuse pe două şiruri, aşezate în ordinea mărimii. Una dintre legende spune că movilele au fost ridicate pe vremea dacilor, iar în măruntaiele lor s-ar găsi comori. Totuşi, în urma puţinelor investigaţii arheologice s-au găsit în jurul lor ceramică din epoca târzie a bronzului.