[ViDEO] BRAŞOV. „Pe front noi nu ne-am făcut decât datoria”
Festivități emoționante astăzi în Piaţa Unirii, în jurul Monumentului Eroilor căzuţi în Războiul de Reîntregire (Primul Război Mondial). Oficialități locale și județene, comandanți, personal militar și civil din unitățile Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, membri ai filialelor brașovene ale asociațiilor de veterani de război din MapN și MAI, ai Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” și ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere, alături de supraviețuitori ai celui de-al doilea război mondial și extrem de puţini brașoveni au participat la ceremonialul militar și religios organizat de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” pentru a marca în avans Ziua veteranilor de război (29 aprilie), decretată printr-o Hotărâre de Guvern din 2007, ce a consfinţit Decretul Regelui Carol, din 1902, prin care s-a instituit acest titlu.
Ceremonialul a început cu intonarea Imnului de Stat al României. Preoţii militari au săvârşit o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi pe toate câmpurile de luptă, iar reprezentanţii instituţiilor statului, ai asociaţiilor de veterani şi ai partidelor politice au depus coroane de flori. În alocuţiunile rostite de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, generalul maior în retragere Mircea Vlaicu, de prefectul Marian Rasaliu şi de preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Veştea au fost evocate momentele tragice şi eroice ale istoriei naţionale şi a fost adus un pios omagiu jertfei supreme făcute pe câmpurile de luptă. „În această zi în care ne exprimăm recunoştinţa faţă de faptele de eroism săvârşite de aceşti adevăraţi eroi ai neamului românesc. Prezenţa aici a veteranilor de război, din păcate din ce în ce mai puţini, ne aşază în faţă exemple de eroism şi de patriotism. Fără jertfa lor motivată de credinţa în neam şi ţară, istoria românilor ar fi arătat altfel. În numele Instituţiei Prefectului vreau să aduc un omagiu tuturor celor care au contribuit la scrierea paginilor de istorie şi eroism, contribuind la realizarea României moderne. Pentru toţi veteranii de război, cu respect şi admiraţie transmit astăzi frumoase urări de viaţă lungă şi sănătate”, a spus prefectul.
„Foarte mulți veterani de război au plecat dintre noi și în această zi ne plecăm fruntea în memoria lor. Curajul și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe fronturile marilor războaie nu pot fi uitate. Iubirea lor de țară trebuie să fie un exemplu pentru noi toți. Să prețuim faptele veteranilor de război și să-i omagiem pe cei care, prin lupta lor, au redat poporului român demnitatea de a fi liber”, a afirmat Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov. În acest sens, administrația județeană a onorat, recent, două doamne din județul Brașov, văduve de război, ajunse la venerabila vârstă de 100 de ani.
Puţini tineri
Ceremonialul s-a încheiat în onorul Fanfarei Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” (video 1).
La final, preşedintele filialei ANVR Braşov, general-maior (în retragere) Mircea Vlaicu (video 2) şi-a exprimat regretul că de la ceremonie au lipsit tinerii, elevii (care sunt în vacanţă), excepţie făcând cei câţiva care i-au însoţit pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, subliniind că acestora le lipsesc adevăratele modele, că nu îşi cunosc istoria şi tradiţiile, că nu li se cultivă sentimentele de patriotism, mândrie naţională şi respect faţă de valorile perene. „Doi ani şi mai mai bine am fost pe front, şi în Est, şi în Apus. Aveam 21 de ani, eram student, am înterupt şi am pleca la război. Tinerii de astăzi nu au prilejul să treacă prin asemenea greutăţi trăite de noi, dacă ar fi obligaţi să meargă sigur că ar trăi ca şi noi. Nu am făcut altceva decât datoria faţă de ţară”, a spus generalul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.