112

BRAŞOV. Circulaţia trenurilor a fost reluată pe ambele fire, între Predeal şi Braşov, dar garniturile înregistrează întârzieri

 

Potrivit unui comunicat remis în această dimineaţă de Compania Naţională de Căi Ferate “CFR”, circulaţia feroviară a fost reluată pe ambele fire, pe raza Sucursalei regionale CF Braşov, după ce traficul a fost blocat mai multe ore, între Predeal şi Braşov, din cauza copacilor doborâţi de vânt. Astfel, la orele 9.00, pe firul I circulau trenuri remorcate cu locomotive electrice, iar pe firul II circulau trenuri remorcate cu locomotive Diesel, dar reprezentanţii CFR atenţionează că toate garniturile care tranzitează zona înregistrează întârzieri.

„Vă reamintim că ieri, 19.04.2017, pe acestă relaţie, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (averse, intensificări ale vântului) mai mulţi copaci au căzut în linia curentă, au rupt firele de contact, conducând la întreruperea circulaţiei feroviare. La ora 21.13 pe SRCF Brasov – relaţia Timişu de Sus – Dârste s-a redeschis circulaţia trenurilor remorcate cu locomotivă electrică pe firul I, iar la ora 22.00 s-a redeschis circulaţia trenurilor remorcate cu locomotive diesel pe firul II. Măsurile de ataşare a locomotivelor Diesel la trenuri asigură continuitate în circulația trenurilor pe intervalul menționat, însă se înregistrează întârzieri în graficul tuturor trenurilor care tranzitează zona respectivă. În acest moment trenurile care tranzitează regionala Braşov înregistrează întârzieri în circulaţie”, scrie în comunicatul CFR.

Probleme au fost şi în alte zone din ţară, din cauza vremii. Astfel, „între orele 4,44 – 8,10, între staţiile Băile Tuşnad – Tuşnad Sat, din cauza copacilor căzuţi în gabarit circulaţia feroviară a fost întreruptă”, fiind afectate patru trenuri de călători: IR 1644,R 4502, IR 4501, IR 4505.

Şi trenurile care tranzitează regionala Timişoara pot înregistra întârzieri în circulaţie, deoarece între staţiile Merişor – Crivadia, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din cursul nopţii s-a produs un deranjament la circuitul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, ambele fire de circulaţie fiind închise. La ora 1,06 firul I s-a repus sub tensiune, iar la ora 2,03 s-a redeschis circulaţia şi pe firul II.

„Condiţiile meteo sunt în continuare nefavorabile, pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov ninge, iar pe raza celorlalte regionale plouă şi se înregistrează intensificări ale vântului, determinând scăderea vizibilităţii. Personalul feroviar verifică în permanenţă componentele infrastructurii, astfel încât, pentru orice deranjament tehnic produs din cauza condiţiilor meteo să se intervină pentru remediere”, se menţionează în comunicat.

CITIŢI ŞI:

Update BRAȘOV. 15 trenuri au întârzieri din cauza copacilor doborâți de vânt


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button