Proiectul privind construcția unui nou spital la Brașov ar putea fi susținut de investitori din Israel
Aflat la finalul săptămânii trecute la Brașov, consulul onorific al României în Israel și totodată medicul personal al prim-ministrului Israelului, dr. Herman Tzvika Berkovich, a promis sprijinul său în atragerea de investitori pentru construcția noului spital județean sau regional la Brașov.
Dr. Herman Tzvika Berkovich a făcut promisiunea în cadrul unei întâlniri cu primarul George Scripcaru, cu medicii Horațiu Ioan Cenușă și Dan Grigorescu, ambii membri fondatori și reprezentanți ai Asociației Noul Spital al Brașovului și cu reprezentanți ai Agenției Metropolitane Brașov.
Deoarece Ministerul Sănătății nu pare interesat de construcție, discuțiile au vizat soluția unui parteneriat public-privat, în condițiile în care autoritățile locale și județene au identificat un teren care poate fi pus la dispoziție pentru acest proiect, teren aflat în apropierea Institutului de Cercetare și Dezvoltare al Universităţii Transilvania.
Dr. Herman Tzvika Berkovich a precizat că are deja o listă de investitori interesați de proiect, care ar putea ajuta la construcția spitalului. El a apreciat zona aleasă pentru construirea noului spital, pe de-o parte pentru că se află în apropierea Ocolitoarei Brașovului (deci va fi ușor accesibil și din alte localități), iar pe de altă parte deoarece se află lângă Institutul Genius, astfel că se poate face foarte ușor transferul rezultatelor activităților de cercetare din cadrul campusului către zona de aplicabilitate din medicină.
Primarul George Scripcaru a avansat și alte posibile oportunități de afaceri pentru israelieni, vizând în special domeniul hotelier.
În cadrul întâlnirii, consulul onorific al României în Israel a promis că se va implica și în revigorarea relațiilor dintre Brașov și orașul israelian înfrățit Rishon LeZion.
Dr. Herman Tzvika Berkovich a venit în România pentru a primi titlul de cetățean de onoare al municipiului București și pentru a primi Cheia Municipiului Onești și a decis să viziteze și Brașovul, pe care îl cunoștea de când a mai venit alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.