Economic

Cheltuielile cu salariile din sectorul bugetar vor ajunge la 12% din PIB în anul 2022

 

Cheltuielile statului cu salariile din sectorul bugetar vor ajunge la 12% din PIB în anul 2022, după aplicarea Legii salarizării unitare.

„Se dorește o creștere substanțială a salariilor în sectorul bugetar. Acum ponderea lor este de 8,4% din PIB, iar proiecțiile arată că aceasta va fi 10% din PIB în anul 2020 și de 12% în 2022, de departe cea mai mare alocare făcută vreodată în România și ar fi peste media europeană”, a declarat Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.

În opinia sa, veniturile colectate reprezintă doar 25% din PIB. „Ar urma ca în 2022 aproape jumătate din ce colectăm să meargă către salariile din sectorul bugetar, ceea ce ar fi de departe cea mai mare cotă și este ceva nesustenabil, nerealist, pentru că nu ar mai rămâne resurse pentru aproape nimic”, a arătat oficialul.

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat recent că noua lege a salarizării face ordine într-un sistem care nu este foarte bine calibrat, motivând angajații din administrație să fie mai performanți.

Citiți și: 

Aplicarea Legii salarizării unitare a fost amânată pentru cel puțin 10 zile. Proiectul a fost publicat (DOCUMENT)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button