Politic

[ViDEO] BRAȘOV. Cum vrea senatorul Daniel Zamfir să elimine blocajele din primării după trecerea auditorilor Curții de Conturi?

 

Cu o lună în urmă, senatorul PNL de Brașov Daniel Zamfir a făcut un demers care ar trebui să elimine blocajele din Primării, în urma controalelor Curții de Conturi la aceste instituții. A început prin a se consulta cu toți primarii din țară, prin corespondența electronică, iar pe baza răspunsurilor edililor, inclusiv din partea primarului din Brașov George Scripcaru, a mai făcut un „pas” oficial zilele trecute. Precizăm că aproape toți primarii din țară, 3.178 ca număr, indiferent de coloratura politică, se plâng de disfuncționalitățile la nivelul instituțiilor pe care le coordonează, după verificările Curții de Conturi.   

Astfel, în calitate de președinte al Comisiei Economice, Industrii și Servicii din Parlamentul României, Daniel Zamfir a convocat o întâlnire cu președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, care va avea loc până la finalul lui aprilie.

Amintim că senatorul PNL de Brașov a abordat patru aspecte care duc la blocaje la nivelul primăriilor după ce auditorii Curții de Conturi termină evaluarea instituției controlate: faptul că aceștia se pronunță cu privire la oportunitatea de achiziții, fac estimări a prejudiciilor fără să le și asume exact (în majoritatea cazurilor, prejudiciile trecute în raport sunt apoi infirmate în instanțe), nu exercită și activitatea de îndrumare și prevenție, care să ajute primarii în activitate și nu există o practică unitară cu privire la stabilirea prejudiciului, ceea ce induce subiectivismul autorității de control.

„În adresa trimisă președintelui Curții de Conturi, Bicolae Văcăroiu, am precizat că demersul s-a făcut și în urma unor întâlniri cu reprezentanții autorităților administrației publice locale, respectiv ai Asociației municipiilor și Asociației orașelor din România. Cele mai importante chestiuni sesizate privesc răspunderea auditorului financiar extern. Circa 95% din prejudiciile estimate de auditori, care ajung să fie dosare penale, sunt infirmate în instanță. Eu cred că este foarte important ca auditorii externi să își asume acel prejudiciu, care trebuie să fie cert, nu estimativ, a declarat senatorul Daniel Zamfir. 

citește și

Senatorul PNL BRAȘOV Daniel Zamfir suține că activitatea Curții de Conturi trebuie limitată


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button