Economic

Banca Centrală Europeană nu va schimba deocamdată politica monetară, din cauza evoluției inflației

 

Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat la o conferință desfășurată la Frankfurt că inflația în zona euro nu este încă suficient de solidă pentru a justifica schimbarea politicii monetare a instituției financiare.

„Nu este necesar să deviem de la politica monetară a BCE, care include achiziționarea de obligațiuni cel puțin până la sfârșitul anului și rate extrem de scăzute ale dobânzilor, care să stimuleze inflația. Înainte de a face orice modificare a componentelor politicii noastre monetare – ratele dobânzilor, achizițiile de active și evoluțiile viitoare, încă trebuie să fim pe deplin încrezători că inflația se va apropia într-adevăr de obiectivul nostru pe termen mediu și va rămâne acolo chiar dacă vor exista condiții monetare mai puțin stimulative”, a explicat oficialul.

BCE a îmbunătățit recent prognoza de inflație pentru 2017, până la 1,7% de la 1,3% cât estima în decembrie. În luna martie 2017, rata anuală a inflației în zona euro a coborât până la 1,5%, de la 2% în luna februarie 2017, arată datele publicate de Eurostat.

Instituția financiară europeană are ca obiectiv menținerea inflației în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button