Politic

BRAŞOV. După calamităţi şi infracţiuni silvice, urmează marea împădurire la Săcele

 

La Săcele a început un amplu program de replantare, în special în zona Valea Gârcinului, cea mai afectată mai ales de pe urma defrişărilor necontrolate.

„Conform programului de împăduriri pe anul 2017, va fi reîmpădurită o suprafață de 16,56 de ha. Pe această suprafață se vor planta 71.650 de puieţi din speciile molid, brad‚ larice şi paltin de munte. Lucrările au început sâmbătă din 24 martie, cu plantarea zonelor afectate de doborâturile de vânt ce au avut loc în anul 2014, în zona Turcheș – Coasta Vie. Lucrările din acest areal au fost finalizate în data de 30 martie. S-au plantat 25.000 de puieți, în special din specia larice, pe o suprafață de aproximativ 7 ha”, a precizat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa. 

Lucrările de împăduriri, făcute de angajaţii Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele, continuă la această oră în Valea Gârcinului, spre vârful Highiș, unde vor fi împădurite aproximativ 10 ha cu 46.000 de puieți, a adăugat sursa citată. 

Pentru anul viitor, când sunt preconizate împăduri pe aproximativ 30 ha în zona Săcele, cele mai multe urmând să se facă în Valea Baciului, unde în anii 2014-1015 au fost doborâturi masive de copaci în urma unor furtuni.

În conferinţa de presă susţinută ieri la Braşov, primarul Virgil Popa a amintit şi de problemele cu care s-a confruntat Săcele, pe acest domeniu, în ultimele decenii. 

Din punct de vedere juridic, din cele 12.681 de ha aflate în administrarea Regiei, au fost întabulate primele 2.958 de ha.

„În privința fondului forestier, în Săcele există o situație specială cunoscută pe Valea Gârcinului. În octombrie 2013 aici a avut loc o acțiune de amploare a poliției, despre care s-a scris în presă, și care a avut loc atât în Săcele, cât și în județul Prahova. Vă reamintesc că atunci au fost închise opt gatere, iar în urma acestei acțiuni, furtul de lemne din zona gestionată de RPLP Săcele a scăzut cu 90%. Totuși, probleme mai există la Săcele, ca în mai toate pădurile din țară. În primele 3 luni ale anului, o cantitate de 390 mc de masă lemnoasă a fost tăiată ilegat din pădure, din care s-au fost recuperat 101 mc. Au fost făcute 17 plângeri penale pentru infracțiuni silvice și s-au aplicat 64 de contravenții în valoare de 165.000 de lei”, a menţionat Popa. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button