BRAȘOV. Autoturism răsturnat în intersecția străzilor Ciprian Porumbescu și Vulturului (FOTO)
Un autoturism s-a răsturnat, în această după-masă, în intersecția străzilor Vulturului și Ciprian Porumbescu din municipiul Brașov, după ce a fost lovit de altă mașină, accidentul producându-se pe fondul neacordării de prioritate, conform martorilor care au postat pe Info Trafic Brașov. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orelor 16.00, iar la fața locului s-au deplasat echipaje SMURD, de poliție și pompieri. Revenim cu informații!
Update (orele 18.35): potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, două persoane au fost rănite în accident, dar erau conștiente și nu prezentau leziuni grave.
La rândul său, reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean Brașov, dr. Adriana Palaghiea, a declarat că persoanele care se aflau în mașina răsturnată, trei la număr, au refuzat să fie transportate la spital.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.