112

Update. Suspectul de crimă prins la BRAȘOV și-ar fi ucis victima octogenară pentru că nu l-a mai putut împrumuta cu bani

 

Bărbatul în vârstă de 36 de ani care a fost „săltat” de polițiști de pe raza municipiului Brașov, fiind suspectat că a ucis o bătrână din Sfântu Gheorghe este acuzat că ar fi comis crima, deoarece victima a refuzat să-l mai împrumute cu bani.
„Din cercetări a reieșit că la data de 22 martie 2017, bărbatul de 36 de ani a mers la locuința victimei cu intenția de a-i cere bani, aceasta obișnuind să-l ajute cu diverse sume. La răspunsul octognarei, că de această dată nu îl poate împrumuta, bărbatul și-a ieșit din fire și a lovit-o pe aceasta cu un corp dur în zona capului, lăsând-o fără suflare.
Făptașul a părăsit apoi locuința și a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, fiind depistat de polițiști, pe raza municipiului Brașov. Acesta a fost prezentat unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se menționează într-un comunicat remis astăzi de Poliția Județeană Covasna.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Suspect de crimă, capturat într-un bar cu păcănele

Suspiciune de CRIMĂ. O bătrână a fost descoperită moartă în locuință, la Sfântu Gheorghe


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button