Ministrul Justiției va prezenta miercuri rezultatele evaluării șefilor PÎCCJ și DNA
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, astăzi, că va prezenta miercuri, 29 martie 2017, rezultatele evaluării activității procurorului general al României, Augustin Lazăr și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
„Am făcut evaluările, cele 14 zile s-au împlinit chiar de aseară. Voi proroga termenul cu două zile, dat fiind că am fost la Bruxelles. Astăzi voi avea o întrevedere cu ambasadorul SUA, voi pleca din nou la Bruxelles. Miercuri, la orele prânzului, voi organiza o conferință de presă și vă voi da toate amănuntele”, a declarat Tudorel Toader.
În 12 martie 2017, ministrul Justiției a afirmat că va face o evaluare a activității Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Direcției Naționale Anticorupție.
Evaluarea va avea două componente: pe de o parte, cea profesională și pe de altă parte, cea managerială. „După ce am discuția cu dânșii și voi face această evaluare pe două direcții, voi stabili măsurile pe care le voi lua și voi comunica presei hotărârea pe care o voi lua”, a explicat Tudorel Toader.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.