Palatul Cotroceni va fi iluminat în mov, de Ziua Internațională a Luptei împotriva Epilepsiei
Palatul Cotroceni va fi iluminat, în această seară, începând de la ora 20.00, în culoarea mov, cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Epilepsiei, informează Administraţia Prezidenţială.
În acest fel, Administrația Prezidențială se alătură campaniei internaționale de conștientizare și sensibilizare asupra epilepsiei, intitulată „Purple Day for Epilepsy”, în semn de solidaritate cu persoanele afectate de această boală.
„Calitatea vieții bolnavilor de epilepsie poate fi asigurată atât prin acces la tratament adecvat, cât și prin eliminarea discriminării și a stigmatizării. Dacă în prima categorie rolul central revine factorilor de decizie, lupta împotriva discriminării este responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
La nivel mondial, aproximativ 50 de milioane de persoane suferă de epilepsie, anual înregistrându-se circa 2,4 milioane de cazuri noi, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.