BRAȘOV. Angajații de la APM amenință cu greva generală
Nemulţumiţi de faptul că protestul lor de săptămâna trecută a fost ignorat de autorităţile de la centru, angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov au decis astăzi să iasă din nou în faţa instituţiei. Pe lângă nemulţumirile legate de salarizare, oamenii sunt acum nemulţumiţi şi de faptul că nimeni nu îi bagă în seamă. Dacă nu li se majorează salariile, oamenii vor declanșa greva generală.
Angajații de la Agenţia pentru Protecţia Mediului au protestat din nou, timp de dou ore, aşa cum o făcuseră şi săptămâna trecută. Oamenii acuză că sunt trataţi ca nişte necalificaţi, deşi au o calificare înaltă şi o răspundere foarte mare la fiecare acţiune pe care o întreprind. Cu toate acestea, apelul făcut de inspectori săptămâna trecută nu a avut niciun fel de ecou, astfel că oamenii au ieşit din nou în faţa instituţiei să-şi strige nemulţumirile. „Suntem nemulţumiţi pentru faptul că, acum o săptămână am organizat un protest şi nici un factor de decizie din Ministerul Mediului nu a luat legătura cu noi, nici măcar nu a încercat să ne contacteze. Ne considerăm discriminaţi datorită faptului că în alte instituţii bugetate au fost mărite salariile în perioadele anterioare iar la agenţiile de mediu, nu”, a declarat Elena Bucur, purtător de cuvânt al APM Braşov.
În prezent, salariile angajaţilor APM sunt cele stabilite în luna decembrie 2009. Proteste au avut loc în mai multe judeţe din ţară.
Citiți și:
BRAŞOV. Protest spontan la Protecția Mediului
BRAȘOV. Care e „deconcentrata” cu cele mai mici salarii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.