Premierul Grindeanu vrea o nouă lege a sportului
Premierul Sorin Grindeanu i-a transmis astăzi ministrului Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, să vină în cel mai scurt timp cu un nou cadru legal legat de sport.
„Domnului Dunca i-am transmis că îmi doresc ca în cel mai scurt timp să vină cu un nou cadru legal legat de sport, cu Legea sportului şi norme de aplicare a acestei legi”, a declarat Grindeanu, care a avut un mesaj și pentru Mihai Covaliu, președintele COSR: „Îmi doresc, dle Covaliu, ca la următoarele Jocuri Olimpice să fim acolo unde am fost la Los Angeles. Greu, ştiu. Ne-am aflat pe locul doi, apoi ne-am menţinut un număr bun de ediţii în primele zece ţări sportive. Din păcate, la ultimele Jocuri Olimpice nu am mai fost aşa performanţi, nu din cauza nepărat a sportivilor, ci din cauza bazei, care s-a restrâns foarte mult, iar lucrurile astea trebuie să se schimbe. Împreună cu MTS, aveţi toată deschiderea mea, a guvernului, astfel încât să repornim aceste lucruri pe o bază sănătoasă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.