Condamnaţi la BRAŞOV pentru o tâlhărie comisă în toamna anului trecut
Un covăsnean şi un prahovean au fost condamnaţi, ieri, pentru o tâlhărie comisă în toamna anului trecut, asupra unui alt bărbat, în judeţul Braşov. Primul inculpat, Iulian-Iosif D., a fost condamnat de Judecătoria Braşov la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani, iar al doilea, Radu-Bogdan C., a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de 4 ani.
Dacă sentinţa va rămâne definitivă (există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare), Iulian-Iosif D. va trebui, printre altele, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna (la datele fixate de acesta) şi să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Braşov sau Primăriei Întorsura Buzăului.
Pe de altă parte, Radu-Bogdan C. va fi nevoit să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova şi să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Braşov sau Primăriei Văleni de Munte.
Pe latură civilă, inculpaţii nu au de plătit daune, deoarece acţiunea civilă formulată de victimă a fost respinsă ca nedovedită. Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pe 15 septembrie 2016, apoi au stat în arest preventiv până pe 18 ianuarie, când au fost puşi sub control judiciar (măsura fiind valabilă şi în prezent).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.