[ViDEO] BRAŞOV. Toate localităţile din judeţ au primit bani pentru echilibrarea bugetelor
În ultima ședință de plen, Consiliul Judeţean Braşov a repartizat către localităţi (unităţi administrativ-teritoriale – UAT) sumele din cotele defalcate din TVA şi impozitul pe profit, bani ce pot fi utilizaţi de administraţiile publice locale pentru plata arieratelor, asigurarea cofinanţării unor proiecte cu finanţare europeană, a unor cheltuieli de funcţionare sau pentru rambursarea ratelor la împrumuturi luate în baza de OUG 2/2015, după cum se artă în hotărârea aprobată în unnimitate de către cei 31 de consilieri prezenţi. De asemenea, localităţile în care trebuie închise depozitele de deşeuri neconforme au primit bani pentru aceste lucrări.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, sumele către localităţi au fost repartizate în mod echilibrat, fără a se ţine cont de culoarea politică a primarilor, așa cum se întâmpla în urmă cu circa doi ani. „În distribuirea fondurilor către primării, am dat dovadă de echilibru, având drept criterii doar suprafața localității și numărul de locuitori. Dacă aveam mai mulţi bani la dispoziţie, dădeam şi mai mult”, a declarat Adrian Veştea. La rândul său, vicepreşedintele CJ Adrian Gabor (video) a subliniat aceeaşi idee.
Cum s-au împărţit sumele
În total, judeţul Braşov a primit suma de 33.167.000 lei, din care 6.865.000 lei din cote defalcate din TVA şi 26.302.000 lei din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. Toate cele 58 de UAT-uri din judeţ au primit bani.
La nivelul municipiilor, cei mai mulţi bani au fost direcţionaţi către Făgăraş, Codlea şi Săcele, câte 872.000 de lei, Braşovului fiindu-i alocată suma de 793.000 de lei. Pentru cele şase oraşe din judeţ, suma totală repartizată a fost de 4,75 milioane de lei, cele mai mari sume, câte 872.000 de lei, fiind direcţionate către Predeal, Râşnov, Victoria şi Zărneşti. La polul opus este Ghimbavul, care va beneficia de 476.000 de lei. În cazul comunelor, suma totală împărţită acestora este de 18,13 milioane de lei, din care cei mai mulţi bani, câte 555.000 lei, revin localităţilor Feldioara, Prejmer şi Tărlungeni. Cei mai puţini bani merg la Hărman, Crizbav, Holbav, Sânpetru, Şinca Nouă şi Ticuş, câte 317.000 de lei.
În ceea ce priveşte cotele din TVA, 891.000 de lei revin municipiilor. Câte 228.000 de lei au fost direcţionaţi la Făgăraş, Codlea şi Săcele, iar Braşovul va primi 207.000 de lei. De asemenea, 1,24 milioane lei au fost repartizate oraşelor, Ghimbavul primind, şi în acest caz, suma cea mai mică, respectiv 124.000 de lei. Oraşul Rupea primeşte 207.000 de lei, iar câte 228.000 de lei. În cazul comunelor, suma totală repartizată din TVA este de 4,73 milioane de lei. Şi în acest caz, cele mai generoase sume au revenit Feldioarei, Prejmerului şi Tărlungeniului, câte 145.000 de lei. Cele mai mici sume vor intra în conturile primăriilor Augustin, Crizbav, Hărman, Holbav, Sânpetru, Şinca Nouă şi Ticuş, câte 83.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.