Politic

Statul de drept al penalilor

 

Brusc, politicieni din partide diverse au început să le plângă de milă infractorilor și să n-aibă grijă mai mare decât cum să-i scape de pârnaie ori măcar cum să le facă viața mai lesnicioasă acolo. Deh, dacă am vrea să fim răutăcioși, am putea spune că aceia care se aseamănă nu doar se-adună, ci își poartă și de grijă…

După ce, în pofida oricărei urme de fler (că de bun-simț nu discutăm în acest caz) și de simț al realității, mai-marii PSD au ținut-o langa, în disprețul opiniei publice, cu ordonanța treișpe-paișpe, scoțând în stradă sute de mii de protestatari și făcând din mulțimea strânsă în Piața Victoriei vedetă internațională… mai-marii PSD, va să zică, au luat o pauză. Una scurtă, cât să le permită și înțelepților liberali de-acolo, de pe malul Dâmboviței, să iasă la rampă și să-și facă și ei numărul. Adică să se facă de râs, în loc treacă la munca de opoziție serioasă. Concret, 11 parlamentari PNL au depus la Senat un proiect cuprinzând măsuri pentru „descongestionarea” penitenciarelor. Argumentul cu „descongestionarea” asta, ca replică la suprapopularea închisorilor a fost folosit și de PSD, la ordonanța cu grațierea. Am arătat atunci că o asemenea „soluție” e o tâmpenie și că, dacă s-ar aplica la spitale și școli, ar însemna să fie dați afară bolnavii și elevii, pe motiv că e prea mare aglomerație și nu-s condiții europene… Ei, după ce i-au înfierat pe cei din PSD, cei 11 liberali le preiau argumentația, după care propun închisoare la domiciliu, cu brățară electronică (așa or fi văzut ei în filme, că în realitate sistemul a dat eroare pe unde a fost aplicat, plus că implică foarte mari costuri) și… închisoare numai în week-end. Pesemne s-au gândit că nu-i pedeapsă mai aspră decât să-i priveze pe condamnați de plăcerea de-a ieși sâmbăta și duminica la grătare și manele în sânul naturii.

Gelos, probabil, că liberalii au preluat ștafeta, un pesedist al tristei figuri, pe nume Șerban Nicolae s-a repezit să depună și el un amendament la Legea grațierii prin care să poată scăpa de pușcărie pentru fapte de corupție (luare și dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu) cei condamnați deja, dar și cei ce sunt în anchetă ori în stare de judecată la intrarea în vigoare a legii!

Iată cum, pâș-pâș, România se transformă în statul de drept al penalilor, în care unui om corect îi va fi din ce în ce mai greu să trăiască. Iar dacă se va continua în direcția asta, nu-s departe vremurile în care a fi cinstit va reprezenta o culpă pedepsită cu asprime.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button