Legea graţierii corupţilor revine în forţă
După Ordonanţa 13, care a generat cele mai mari proteste, de la Revoluţie încoace, cu sute de mii de oameni care au ieşit pe străzi, în toată ţara, PSD nu renunţă la graţierea celor condamnaţi pentru corupţie. Liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae, care este şi preşedinte al Comisiei Juridice, a transmis colegilor săi din comisie, luni, amendamentele pe care le va depune astăzi la proiectul legii graţierii, printre care şi unul care îi scoate din puşcării mai devreme pe cei condamnaţi pentru luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.
Întrebat de corespondentul Pro TV dacă nu consideră că ar fi nevoie şi de o dezbatere în societate – înainte ca aceste amendamente să fie depuse în Parlament – în condiţiile în care în OUG 14 au fost invocate protestele din stradă, senatorul PSD a răspuns ironic, susţinând că acest nou proiect controversat de graţiere a corupţilor poate fi deja dezbătut public. „Haideţi să va spun o informaţie strict secret de o importantă deosebită. Suntem în faza de comisie juridică la Senat, n-am ajuns încă în plen, n-am ajuns încă la Camera Deputaţilor. În toată această perioada, dar este o informaţie clasificată pe care numai la Pro Tv o s-o găsiţi, toată această perioada poate fi folosită pentru o dezbatere publică, inclusiv veţi află care este impactul la nivelul administraţiei naţionale a penitenciarelor, că să ne dăm seama ce oameni periculoşi pentru societate vor ieşi din închisoare în cazul în care se aprobă graţierea şi este adevărat că puteţi să anticipaţi care va fi formă finală, dumneavoastră având o emisiune de talente, sunt convins că ştiţi care va fi şi rezultatul…” , a spus zeflemitor senatorul PSD Şerban Nicolae.
Sunt măsuri contestate de oamenii care protestează de o lună în Capitală şi în toate oraşele României, în timp ce ţările europene ne-au luat ca model de lupta împotriva corupţiei. Social-democratul propune practic eliminarea din proiectul actual a articolelor care se referă la infracţiunile de corupţie şi a celor legate de abuzul în serviciu, sau favorizarea făptuitorului – prevăzute în noul Cod Penal, dar şi cele din vechiul Cod Penal, din lista pedepselor pentru care nu beneficiază de graţiere, aşa cum apare acum în proiectul legislativ.
Liberalii anunţa că vor vota împotriva acestor amendamente.
Forma propusă prin amendament:
Art. 1
(1) Pedepsele cu închisoarea, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, se graţiază după cum urmează:
a. în întregime, pedepsele de până la trei ani inclusiv.
b. în întregime, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început iar restul rămas de executat este mai mic de trei ani.
c. parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.
d. parţial, trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani.
e. parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.
(2) Prevederile alineatului precedent nu se aplică pedepselor a căror executare este suspendată, în condiţiile legii.
(3) Se graţiază în întregime măsurile de internare într-un centru educativ, iar măsurilor privind internarea într-un centru de detenţie li se aplică dispoziţiile alin. (1) lit. b) – e), în mod corespunzător.
Dezbaterea proiectului legii graţierii şi a amendamentelor propuse va avea loc astăzi în cadrul Comisiei Juridice.
Nu rezolvă problema suprapopulării închisorilor
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că liberalii vor vota împotriva proiectului propus de PSD referitor la graţiere, precizând că acesta, în formă în care a fost transmis, nu rezolva nici problema aglomerării din penitenciare, nici pe cea legată de condiţiile de detenţie.
Turcan a subliniat că ideea depopulării închisorilor este „ipocrit folosită” de către PSD, urmărind să „aplice acest proiect şi oamenilor care în momentul de faţă sunt în afara penitenciarelor”. „Graţierea trebuie văzută ca o măsură de clemenţă şi PNL consideră graţierea că o măsură de clemenţă. În acelaşi timp, proiectul propus de PSD nu rezolvă nici problema suprapopulării din penitenciare, nici problema legată de condiţiile de detenţie şi, în acelaşi timp, nu este văzută – aşa cum arată proiectul – ca o măsură de clemenţă, ci mai degrabă un subterfugiu pentru a favoriza din nou câţiva potentaţi politici.
Aşadar, PNL, cu privire la proiectul de graţiere propus de PSD va depune amendamente prin specialiştii pe care îi avem în comisiile de specialitate, vom prelua o parte din amendamentele propuse de CSM, însă aşa cum se prefigurează proiectul graţierii propus de PSD merită să fie votat împotriva şi PNL va vota împotriva proiectului graţierii aşa cum a fost el transmis”, a declarat Raluca Turcan, conform News.ro.
Ea a precizat că au mai fost depuse amendamente de către membrii PSD la proiectul iniţial al graţierii, dar acestea nu aduc îmbunătăţiri, ci „se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie”.
„După ce că nu era văzut că un program de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie sau că o măsură de clemenţă, vedem din nou că se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie sau pentru activităţi asociate corupţiei. Nu putem să susţinem un asemenea demers al PSD şi se justifică încă o dată votul împotriva”, a subliniat liderul interimar al PNL.
Turcan susţine că PNL consideră că pentru a rezolva o parte din problemele cu care se confruntă oamenii din închisori şi întreg sistemul de detenţie este nevoie de investiţii în condiţiile din penitenciare şi este nevoie să se discute despre achiziţionarea brăţărilor electronice şi folosirea acestora. „În plus, este nevoie de dublarea personalului de probaţiune şi, nu în ultimul rând, să se adreseze proiectul de graţiere celor care sunt cu adevărat în detenţie. Din ceea ce se prefigurează, PSD urmăreşte să se aplice acest proiect şi oamenilor care în momentul de faţă sunt în afară penitenciarelor şi să fie salvaţi deja oameni care nu se află în situaţie de detenţie, ceea ce înseamnă în mod clar că ideea depopulării penitenciarelor este ipocrit folosită”, a arătat Turcan.
Amendamentele vor fi făcute de specialişti PNL în comisiile de specialitate, a completat Turcan.
La rândul său, senatorul liberal Nicoleta Pauliuc a precizat că PSD nu a înţeles nimic din dorinţa străzii, şi anume că transparenţa şi interesul cetăţeanului să primeze. „Dintr-o analiză atentă a acestui proiect şi a acestor amendamente ne dăm seama foarte clar că interesul PSD şi ALDE nu este depopularea penitenciarelor şi încercarea de rezolvare a situaţiei din penitenciare, ci mai mult grijă lor permanentă că acoliţii politici să nu ajungă să-şi ispăşească pedeapsa în aceste condiţii”, a spus Pauliuc.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.