PETIŢIE. Pedeapsă pentru ucigașul unei cățelușe nevinovate!
Asociaţia „Milioane de prieteni” a lansat, sâmbătă, o petiţie prin care se cere pedepsirea ciobanului care a omorât zilele trecute o căţeluşă, lovind-o cu toporul în cap.
Semnăturile se pot depune la adresa:
https://www.petitieonline.com/pedeapsa_ucigas_caine
„În amintirea cățelușei Negruța, ucisă cu toporul, de un cioban, îi rugăm pe toţi iubitorii de animale să ni se alăture, pentru a cere pedepsirea vinovatului, conform legii de protecție a animalelor în vigoare. Trebuie ca această dramă să devină un exemplu pentru toți cei care cred că pot dispune de viața unui animal fără a respecta nici o regulă morală sau legală”, se arată în petiţie.
„Pentru Asociația Milioane de prieteni, ziua de 2 martie rămâne o zi de doliu, o zi tristă în care un om fără suflet a ucis cu cruzime o cățelușă care își găsise refugiu în sanctuarul Libearty, de la Zărnești. Cățelușa a apărut cu trei ani în urmă, sfioasă și slabă, legată de gât cu o sarmă, care-i pătrunsese până în carne. A găsit în sanctuarul urșilor un castron cu mâncare, o cușcă în care să se adăpostească, ba chiar și o mângâiere. Am așteptat câteva zile, ca să prindă încredere și să putem să-i scoatem sârma ce-i însângera gâtul. Rând pe rând, au sosit și puii pe care cățelușa i-a adus, unul câte unul, când a considerat ea ca la urși e un loc sigur! De atunci, trăia fericită alături de ceilalți căței liberi din sanctuar care, împreună cu paznicii noștri, sunt gardienii fideli ai ursuleților. Această poveste frumoasă despre încredere, fidelitate și prietenie s-a sfârșit brusc, fără niciun motiv, când un cioban i-a sfărâmat capul cu toporul, doar pentru că așa a vrut el!”, aceasta este povestea tristă a animalului ucis de ciobanul din Zărneşti.
citiţi şi
Câine omorât cu toporul de un cioban
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.