Economic

Brokerii estimează că prețurile RCA ar putea crește din luna mai 2017

 

Brokerii estimează că prețurile asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) ar putea reveni din luna mai 2017 la nivelurile anterioare introducerii plafonării.

„Cred că preţurile se vor aşeza exact cum erau înainte de plafonare. Asigurătorii nu au niciun motiv să nu crească preţurile, care să ajungă acolo unde erau înainte. Singurul mod în care se poate regla piaţa RCA îl reprezintă concurenţa şi apariţia unor noi jucători”, a declarat Viorel Vasile, președintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.

În perioada 2014-2016, preţurile poliţelor RCA au crescut în medie cu 80%, iar în a doua jumătate a anului 2016 acestea au scăzut cu 30%. Cert este faptul că, până în luna mai 2017, prețurile RCA vor rămâne la același nivel. În opinia brokerilor, prețurile RCA se pot regla numai prin competiția din piață.

Anul trecut, piața asigurărilor din România a fost dominată de criza asigurărilor auto obligatorii. Transportatorii au ieșit în stradă din cauza creșterii tarifelor RCA, iar Guvernul a fost nevoit să plafoneze prețurile pe o perioadă de șase luni.

Citiți și: 

Comisia Europeană a fost sesizată cu privire la plafonarea tarifelor RCA

Tarifele de primă maxime pentru RCA, adoptate de Guvern. Vezi lista

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button