BRAŞOV. Aşa ştiu unii să-şi parcheze maşinile…
Strada Turnului este străbătută zilnic de sute de maşini, întrucât acolo se află un imobil în care sunt oferite mai multe servicii publice comunitare, printre care cele de înmatriculări auto, eliberare permise auto şi paşapoarte.
Astfel că nu este de mirare că la orele de vârf, strada este plină de maşini parcate, din păcate, multe complet nepotrivit, care încurcă circulaţia şi încalcă flagrant regulile de circulaţie.
Poliţia locală Braşov a acţionat în zonă în ultima perioadă, de la jumătatea lunii decembrie până în prezent „dăruind” peste de 70 de amenzi și alte zeci de avertismente.
„Sunt procesele verbale emise de polițiștii locali de la Rutieră, șoferilor care au încălcat HCL 152/2006 ori OUG 195/2002. Conducătorii auto indisciplinați au fost penalizați pentru că și-au lăsat mașinile în alte locuri decât cele special amenajate și destinate acestui scop (HCL 152/2006 – cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei pentru persoane fizice, între 1.000 şi 2.000 de lei pentru persoane juridice) sau în zona de actiune a indicatorului Oprirea interzisă (OUG 195/2002)”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale, Anca Lăutaru.
Sursa citată a adăugat că de remarcat este şi faptul că, la dispeceratul Poliției Locale Brașov, vin foarte multe sesizări pe această temă din partea unor brașoveni vădit (pe bună dreptate) deranjați de lipsa de respect a celor care parchează pe unde apucă, deși în zonă sunt suficiente parcări amenajate.
Valoarea totală a amenzilor pe perioada menționată este de aproape 28.000 de lei.
„Situația este reeditată aproape zilnic, ținând cont de faptul că foarte multă lume accesează serviciile instituțiilor din zonă (Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcția Pașapoarte, centrul medical, unitatea de învățământ universitar privat). Din păcate, mulți conducători auto se grăbesc atât de tare încât nu mai au timp să își caute un loc de parcare amenajat, bulversând astfel traficul în zonă. Unii dintre șoferi își abandonează zeci de minute în șir sau chiar o zi întreagă vehiculele, în locuri nepermise. Cei mai mulți conducători auto sunt extrem de inventivi și găsesc că este firesc să staționeze cu roțile pe zonele verzi, în intersecții, chiar în stațiile de autobuz sau pe trotuarele cele mai înguste, punându-i pe pietoni în situatia paradoxală de a circula pe carosabil. Este o situație întâlnită în orice anotimp, motiv pentru care orice efort ar face rutieriștii de la Locală de a menține ordinea, în permanență există persoane care parchează neregulamentar în apropierea instituțiilor amintite”, a declarat directorul executiv al Poliţiei locale Braşov, Nicolae Aldea.
Echipajele de Rutieră patrulează în sectoarele amintite, conform unui plan de acțiune ce se derulează pe o perioadă mai mare de timp, în speranța că șoferii, oricât de grăbiți ar fi, vor respecta regulile de circulație privind staționarea/oprirea în locuri special amenajate, respectiv până la remedierea situației.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.