[ViDEO] FC BRAȘOV. Cornel Țălnar, înaintea meciului cu Olimpia Satu Mare: „Va câștiga cine va fi mai deștept și se va acomoda la condițiile de joc”
Deși terenurile nu se află în cele mai bune condiții, Liga 2 s-a reluat, primul meci din 2017, CS Mioveni – Dunărea Călărași urmând să se dispute diseară.
FC Brașov va începe anul cu o partidă pe teren propriu, cu Olimpia Satu Mare, iar oficialii „stegari” speră că fanii vor veni în număr mare să îi încurajeze pe jucătorii antrenați de Cornel Țălnar. Cele două echipe sunt în luptă directă pentru promovare, brașovenii, care ocupă poziția a treia a ierarhiei, având un avantaj de un punct în clasament. Disputa va avea loc mâine, de la ora 12.30, pe Stadionul „Tineretului”.
„Am făcut un singur antrenament pe un teren normal în această perioadă. E foarte greu să fim la o formă sportivă foarte bună, condițiile atmosferice nu ne-au permis să ne antrenăm cum ar fi vrut. Sper ca împreună cu băieţii care au rămas din vechiul lot, alături de cei care au venit în această pauză competiţională, chiar dacă unii au venit pe ultima sută de metri, să formăm un lot competitiv şi să ne batem pentru promovare. Am pierdut trei jucători importanți, Leca, Răsdan și Manole, dar au venit fotbaliști care pot să îi înlocuiască. În mare parte sunt mulțumit de loc. Începem cu un meci greu, mai ales din cauza terenului, care este impracticabil. Din câte am înțeles va și ploua sâmbătă. Dacă acest lucru se va întâmpla, se va juca în mocirlă. Cine va fi mai deștept, cine se va acomoda la condiții va avea câștig de cauză. Noi avem nevoie de cele trei puncte pentru a continua lupta pentru promovare. Din punct de vedere fizic suntem bine și sunt sigur că băieții vor da totul pentru a se impune”, a declarat antrenorul Cornel Țălnar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.