BRAŞOV. Liceul Honterus, în atenţia ambasadorului german Cord Meier-Klodt! „Vrem să le oferim elevilor și o șansă de finalitate, nu numai un certificat de limbă”
Primarul George Scripcaru și viceprimarul Laszlo Barabas au primit astăzi vizita ambasadorului Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, acesta fiind însoțit de atașatul economic al ambasadei, Sebastian Gromig, și de președintele Clubului Economic German, Werner Braun.
Discuțiile au vizat colaborarea comunității germane și a Clubului Economic German cu Municipalitatea, dar și probleme legate de învățământ (Școala Profesională Germană „Kronstadt” fiind din nou un model lăudat de ambasador) şi de infrastructură de transport. În discuție a venit lipsa unei strategii la nivel central referitoare la asigurarea unor căi de comunicație (autostradă, tren de mare viteză, aeroport) care să lege Brașovul de restul județelor, problemă care este o piedică în atragerea de noi investitori la Brașov.
„Regiunea 7 Centru este principalul participant la PIB-ul național în comparație cu alte județe. Brașovul este unul dintre principalii contributori la bugetul de stat, însă primește zero înapoi. Avem o poziție centrală ca zonă geografică, ești obligat să treci pe la Brașov chiar dacă nu ai treabă, însă strategia guvernamentală nu are această zonă ca prioritate în dezvoltarea transportului rutier, feroviar sau aerian. Acestea sunt probleme care afectează direct mediul economic. Noi facem ce ține de noi ca responsabilitate la nivelul municipiului și al județului și sperăm că și la nivel central se va înțelege acest lucru și vor face și ei ce trebuie. Mi se pare nefiresc să cerem ambasadelor să rezolve probleme care țin de bucătăria internă a unei alte țări”, a declarat primarul George Scripcaru.
Liceul Teoretic „Johannes Honterus” ar putea deveni centru de excelenţă
În cadrul întâlnirii, ambasadorul Germaniei a precizat că are pe lista de obiective susținerea învățământului în limba germană, inclusiv prin transformarea Liceului Teoretic „Johannes Honterus” într-un centru de excelență care să ofere o mai mare deschidere elevilor români către învățământul superior din Germania, scopul fiind de a se acomoda mai ușor cu sistemul de predare german, de a se specializa mai bine și de a reveni în Brașov, unde să asigure resursa de forță de muncă specializată necesară eventualilor investitori.
Ideea a fost deja discutată la nivelul Clubului Economic German și se va concretiza într-un proiect ce va fi prezentat municipalității în mod oficial.
Werner Braun a precizat că va fi înființată o fundație pe modelul Școlii Profesionale Kronstadt, scopul final fiind revigorarea actului didactic în cadrul liceului.
„Vrem să le oferim elevilor și o șansă de finalitate, nu numai un certificat de limbă. După aprobarea în cadrul Clubului Economic German, vom veni cu proiectul la Primărie, pentru că este nevoie de investiții masive, care depășesc chiar și posibilitățile Clubului Economic German și mizăm pe sprijinul în continuare al autorității locale”, a spus Werner Braun. Liceul are un profil teoretic și nu va fi o școlă profesională, însă se va încerca orientarea elevilor către domenii tehnice, inclusiv prin înființarea unor cluburi pentru activități extrașcolare, care să le cultive copiilor pasiunea pentru inginerie.
„Dorim ca în acest an, cu ocazia acestui jubileu (n.r. se împlinesc 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie între România și Germania), să transformăm această școală într-un simbol. Centrul de excelență nu este doar pentru promovarea comunității germane din Brașov, ci și pentru pregătirea unor posibili studenți la universitățile din Germania, din punctul de vedere al mentalității și stilului de lucru. (…) Sprijinirea învățământului în limba germană este o prioritate pentru noi. Este important ca tinerii să beneficieze de o formare de calitate. Seriile de absolvenți din școlile cu învățământ dual și în limba germană furnizează resursa umană pentru firme care sunt astfel mai interesate să deschidă aici noi unități de producție˝, a precizat ambasadorul.
Modelul dual va fi extins la Braşov
„Nu exclud posibilitatea ca tinerii să se specializeze și în instituții de învățământ din Germania, dar ne dorim ca ei să rămână la Brașov. Universitatea Transilvania are o ofertă educativă foarte bună, iar regiunea noastră se confruntă deja cu o lipsă de resursă umană calificată, inclusiv în ce privește studiile superioare, de care partea economică are nevoie. Trebuie să facem eforturi să găsim soluții pentru a aduce tineri la Brașov, a-i specializa și a-i convinge să rămână aici”, a declarat şi primarul George Scripcaru.
De altfel, acesta a menționat că modelul învățământului dual va fi extins la Brașov, fie prin extinderea spațiilor de învățământ ale Școlii Profesionale „Kronstadt”, fie prin înființarea unor școli noi. În plus, anul acesta, pe lista de investiții ale municipalității va fi inclusă o sală de sport pentru SPGK, precum și supraetajarea corpului de pe strada Școlii a Școlii Gimnaziale nr 12, unde învățământul se desfășoară preponderent în limba germană și care a beneficiat deja de renovarea în totalitate a corpului de pe Strada de Mijloc. Și Liceul Honterus este prevăzut pentru extindere, prin punerea la dispoziție a spațiilor care acum aparțin Liceului Sportiv, care, speră primarul, va fi mutat anul acesta la fostul Liceu de Alimentație Publică din Uzina 2, conform unui proiect mai vechi, aflat în derulare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.