BRAŞOV. Pădurarii săceleni prinşi luând 1.000 de euro mită au fost condamnaţi, dar la închisoare cu suspendare
Cei doi pădurari din Săcele acuzaţi de luare de mită, după ce au fost prinşi luând o „şpagă” de 1.000 de euro, au fost condamnaţi de Tribunalul Braşov la închisoare cu suspendare.
Ştefan Sebastian Dragoş a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită (faptă din 10 august 2016) şi are termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere, el va avea mai multe obligaţii, printre care să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Săcele sau Braşov.
Celălalt inculpat, Csabai Lorand Istvan, a fost condamnat la 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat nu doar de luare de mită, ci şi de instigare la tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi de instigare la furt de arbori din fondul forestier naţional.
Şi în cazul său, instanţa a stabilit termen de supraveghere pe o perioadă de 4 ani, timp în care va avea mai multe obligaţii, inclusiv de a presta muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Săcele sau Braşov.
Soluţia pe latură civilă
Pe latură civilă, Triunalul Braşov a constatat că Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele RA şi SC Adu Lester Expres SRL nu s-au constituit parte civilă. Totuşi, a dispus confiscarea în favoarea statului a 14,39 mc masă lemnoasă (lemn rotund specia pin silvestru din zona Poiana Angelescu şi 12,98 mc lemn rotund specia molid din Zona Valea Largă) sau contravaloarea acesteia. De asemenea, a dispus confiscarea de la Ştefan Sebastian Dragoş a sumei de 650 de euro şi de la Csabai Lorand Istvan a sumei de 350 de euro (sau contravaloarea în lei la data confiscării).
În cauză, există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cei doi pădurari au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe 11 august 2016, iar pe 12 august au fost arestaţi preventiv până pe 8 septembrie 2016, când au fost plasaţi în arest la domiciliu până pe 30 noiembrie 2016. De atunci, ambii inculpaţi au fost sub control judiciar.
Prinşi cu mită de 1.000 de euro
Potrivit anchetatorilor, după negocieri anterioare, Csabai a primit drept mită de la o persoană suma de 1.000 de euro, pentru a-i procura acesteia material lemnos în mod ilegal. Imediat, pădurarul s-a dus acasă la Ştefan, dându-i şi acestuia partea, adică 650 de euro, acesta din urmă având cunoştinţă despre această tranzacţie.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare organizate de anchetatori, cei doi au fost prinşi în flagrant cu sumele de 350 euro, respectiv 650 euro asupra acestora.
Pentru mai multe informaţii, CITIŢI ŞI:
BRAŞOV. Pădurarii săceleni acuzați de luare de mită au fost plasați în arest la domiciliu
BRAŞOV. Doi pădurari, prinşi cu şpagă de 1.000 de euro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.