Politic

[ViDEO] BRAŞOV. De ce s-a supărat Adrian Veştea pe majoritatea parlamentară?

 

În conferinţa de presă susţinută astăzi la sediul PNL Braşov, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a trecut în revistă ce s-a întâmplat la votarea Legii Bugetului 2017 în Parlament, alaltăieri, când aproape nici un amendament depus de parlamentari din Braşov nu a fost luat în serios, cu atât mai mult votat. 

„Recent, am invitat toţi palrmentarii braşoveni pentru a le prezenta proiectele importante pentru Braşov, deci s-ar putea spune că le-am dat o bază de pornire, pentru a face amendamente la Legea Bugetului. Cu excepţia parlamentarilor PNL Braşov, care au făcut amendamente pentru aeroport, spital şi autostradă, precum şi din partea palmentarilor USR, care s-au străduit şi ei în acest sens, în rest nu am văzut un sprijin. Dar, majoritatea decide, asta e… Nici unul dintre amendamentele noastre nu a trecut”, a răbufnit Veştea. (Video 1)

 În final, sursa citată a adăugat că toate proiectele promise, de fapt asumate în campania electorală de administraţia judeţeană, vor fi continuate: „Vom face acest lucru indiferent dacă vom primi sau nu fonduri de la stat”. 

Astfel, Veştea a declarat că în acest an, ca o primă etapă, se vor aloca 10 milioane de euro de la bugetul judeţean pentru continuarea lucrărilor la aeroport. „Am început deja proiectul tehnic pentru căile de rulare, urmând să căutăm constructorul pentru realizarea lucrării. Apoi, vom căuta soluţii financiare pentru a înainta proiectul. Putem lua în calcul unele credite sau putem găsi forme asociative. Totul pentru ca lucrul să fie dus la bun sfârşit. De asemenea, sănătatea la nivelul judeţului este o prioritate în mandatul meu la CJ Braşov şi voi face în aşa fel încât, de la an la an, condiţiile să se îmbunătăţească în acest domeniu. Dar avem nevoie şi de sprijinul statului, fie că vorbim de Compania naţională de investiţii, fie că vorbim de ale alocări bugetare pe care le putem face prin intermediul statului”. (Video 2)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button