Denisa Dedu – ofertă din Ungaria!
Există riscul ca echipa de handbal Corona s-o piardă din această vară pe Denisa Dedu, portarul brașovean și al echipei naționale având câteva oferte, printre care se numără cea a echipei Siofok KC, actualmente locul 8 în campionatul Ungariei. Gruparea condusă de omul de afaceri Janos (John) Fodor are planuri mari începând din sezonul viitor, intenționând alte câteva transferuri, cum ar fi cel al extremei Nathalie Hagman, componentă a naționalei Suediei. Din lotul echipei ungare fac parte internaționalele Triscsuk Krisztina (Ungaria), Estelle Nze Minko și Chloe Bulleux (Franța).
Portarul Coronei a declarat anterior pentru mytex.ro că are mai multe oferte, dar că nu s-a decis încă dacă va rămâne sau nu la Brașov.
Dacă șefii clubului Corona nu vor reuși s-o păstreze pe Denisa Dedu, ar fi a doua pierdere foarte importantă a echipei, după plecarea Cristinei Zamfir la Craiova.
Citește și:
CORONA BRAȘOV. Denisa Dedu: „Am mai multe oferte, nu am luat încă o decizie”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.