BRAȘOV. Poiana Brașov găzduiește prima ediție a Cupei României la schi alpin pentru cadeți și juniori
Dacă biatlonul, schiul fond și săriturile cu schiurile au beneficiat de multă atenție în ultimul timp, iar sportivii care practică aceste discipline au avut rezultate apreciate, Federația Română de Schi Biatlon încearcă să revigoreze și schiul alpin.
În colaborare cu un sponsor, FRSB va organiza la finalul săptămânii, pe 4 și 5 februarie, prima ediție a Cupei României la schi alpin pentru cadeți și juniori. Vor fi două curse de slalom, care se vor desfășura pe pârtia Subteleferic.
„Am găsit un om care iubește schiul alpin și care s-a oferit să finanțeze aceast competiție și care vrea să îi ajute pe copiii care practică acest sport în România. Încercăm să facem un program pe termen lung pentru a crește schiul alpin românesc. Va fi prima ediție a Cupei României pentru cadeți și juniori și mă aștept să avem în jur de 40 de participanți, în special de la CSS-uri, dar și de la cluburile private. Din punctul meu de vedere, schiul alpin poate crește din nou în România și poate ajunge la performanțele pe care le avem la schi fond, biatlon sau sărituri cu schiurile. Faptul că o sportivă care a învățat să schieze și a crescut în România a ajuns la rezultate incredibile chiar dacă evoluează pentru o altă țară (Edit Miklos, care a ales să concureze pentru Ungaria – n.r.) spune multe despre potențialul țării noastre. Apoi, Ioan Achiriloaie se evidențiază tot mai mult în ultimul timp. Recent a reușit să termine cea mai dificilă coborâre din lume și chiar a primt laude din partea celor implicați în Cupa Mondială. Ne dorim să avem din ce în ce mai multe competiții pentru puștii care practică acest sport în România”, a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.