Ministrul Economiei: „Prețul mare de pe bursă al energiei se va regăsi în factura consumatorilor”
Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat, astăzi, că perioada de risc din sectorul energetic din România nu s-a încheiat încă, iar prețul mare care a fost înregistrat pe bursa OPCOM în ultima perioadă se va regăsi „în factura consumatorilor”.
„Impactul întotdeauna se regăsește în factura finală la consumator, dar ceea ce este important pentru noi este ca, în aceste momente de criză, să facem o retrospectivă cum am ajuns aici. Dacă, din perspectiva celor doi operatori de transport, Transgaz și Transelectrica, noi ne-am făcut foarte bine treaba și am asigurat integritatea sistemului pe ambele zone, politica de stocare sau lipsa de coerență în această politică din vară, cu impact în iarnă, poate ne-a adus într-o zonă de risc mai ridicat decât de obicei”, a explicat oficialul.
Prețul energiei pe piața spot a bursei OPCOM a depășit, astăzi, 600 de lei/MWh, înregistrând un record absolut. Practic, între orele 8.00 și 11.00, prețul a fost de 610 lei/MWh, în timp ce la ora 12.00, acesta a scăzut ușor, la 609 lei/MWh. Totodată, consumul de energie a atins în ultima perioadă cote-record de peste 9.000 de MW.
Citiți și:
Prețul energiei electrice pe bursă a atins un nou record istoric
Transelectrica avertizează cu privire la o criză energetică iminentă în România
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.