112

BRAŞOV. A intrat cu maşina în poarta unei case! Ce alcoolemie avea şoferul?…

 

Un conducător auto s-a ales cu dosar penal, aseară, după ce a intrat cu maşina în poarta unui imobil din Săcele şi s-a descoperit că se urcase băut la volan.

„În jurul orelor 17.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați că o persoană a condus un autoturism pe strada Gheorghe Doja din municipiu și, în dreptul imobilului cu nr. 2, în împrejurări necunoscute, a intrat în coliziune cu poarta de acces în imobil”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.

În urma verificării cu etilotestul, a rezultat că bărbatul în vârstă de 50 de ani avea 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, aşa că a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, unde i s-au prelevat două probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările sub coordonarea procurorului”, a completat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button