BRAȘOV. În două ore, 20 de șoferi au rămas pietoni, pentru neacordare de prioritate la „zebrele” de pe Bulevardele 13 Decembrie, Griviței și Calea București
Un alt conducător auto a rămas fără permis, în cadrul acțiunii, după ce a fost prins de polițiști trecând pe roșu
Polițiștii rutieri brașoveni au intensificat controalele, ieri și alaltăieri, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, alaltăieri, între orele 15.30 și 17.30, 23 de polițiști au acționat suplimentar față de dispozitivul curent, în zona străzilor Calea București, Bulevardul 13 Decembrie și Bulevardul Griviței, pentru a-i depista pe șoferii care nu acordă prioritate la trecerile de pietoni. În urma acestei acțiuni, au fost ridicate 21 de permise de conducere, dintre care 20 pentru neacordare de prioritate și 1 pentru trecere pe culoarea roșie a semaforului. De asemenea, au fost aplicate 9 sancțiuni pentru alte abateri la regimul circulației rutiere.
Pe de altă parte, ieri, între orele 9.00 și 14.00, 9 polițiști au acționat cu trei aparate radar, pe raza municipiului Brașov și pe centura ocolitoare a municipiului. Până la finalul acțiunii, „au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 3 pemise de conducere pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h și 1 pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată”, conform unui comunicat remis de Poliția Județeană Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.