Delicte

BRAŞOV. A intrat cu maşina într-un zid de beton la Bod

 

S-a întâmplat aseară, în jurul orelor 19.50. Potrivit informaţiilor primite de la IJP Braşov, un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autotursim pe str. Brașovului, din localitatea Bod, cu direcția de deplasare dinspre Sânpetru către Bod. Într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, spre dreapta, lovindu-se de gardul din beton al imobilului cu numărul 362, dar şi de un autotursim parcat în zonă.

„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a refuzat orice evaluare medicală din partea echipajului SMURD ce s-a prezentat la locul accidentului, precum și transportarea la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Brasov în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea bărbatului cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Gabriela dinu, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button