BRAȘOV. Incident rutier în parcarea ZOO Brașov! Vinovat ar fi un tânăr aflat în stare de ebrietate la volan, fără a avea permis de conducere
Un tânăr de 26 de ani a fost reținut de polițiști, aseară, după un eveniment rutier provocat în parcarea ZOO Brașov, în condițiile în care s-a urcat în stare de ebrietate la volan, fără ca măcar să dețină permis de conducere.
„În jurul orei 18.30, un bărbat cu vârsta de 26 de ani a condus un autotursim pe str. Garoafelor din municipiul Brașov. În parcarea Grădinii Zoologice, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism, în care se aflau trei ocupanți, parcat regulamentar, după care a părăsit locul accidentului”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, Gabriela Dinu.
Potrivit acesteia, tânărul a revenit la locul faptei în calitate de pasager al altui autoturism, până la sosirea polițiștilor. El era însoțit de trei persoane.
„Întrucât din declarațiile ocupanților mașinii parcate a rezultat clar identitatea celui ce a condus autoturismul care a provocat coliziunea, polițiștii au efectuat verificări și au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere iar la testarea cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, persoana a fost condusă la Spitalul Județean Brașov, unde, inițial, a refuzat recoltarea probelor de sânge. Ulterior, tânărul a fost de acord cu recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
Echipajul de poliție dirijat la domiciliul persoanei a identificat, încuiat, autoturismul implicat în coliziune, ce prezenta avarii la partea din față și avea lipsă plăcuța cu numărul de înmatriculare”, a detaliat reprezentanta IJP Brașov.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și mărturie mincinoasă, iar suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IJP Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.