Delicte

BRAȘOV. Ce infractori au mai străbătut drumul spre Penitenciarului Codlea?

 

În acest week-end au fost desfășurate mai multe acțiuni pentru depistarea persoanelor pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Astfel, în Săcele au fost identificați doi bărbați, ambii în vârstă de 29 ani, care au de executat fiecare câte o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, conform mandatelor emise zilele trecute de Judecătoria Braşov.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat, în municipiul Brașov, un bărbat în vârstă de 29 ani, care are de executat o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune, conform  mandatului emis joi de Judecătoria Braşov.

„În fapt, în cursul lunii februarie 2008, prin folosirea unei identităţi şi a unei calităţi nereale şi prin folosirea unor file CEC, a indus în eroare mai multe societaţi comerciale creând un prejudiciu total în valoare de 1.090.775,71 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Gabriela Dinu.

 

Cei trei indivizi au fost încarcerați în Penitenciarul Codlea pentru ispășirea pedepselor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button