112

Accident cu doi morți pe DN 1A, la Cheia! O altă victimă se află în stare gravă

 

Două persoane și-au pierdut viața, iar a treia se află în stare gravă, în timp ce alte trei au fost rănite ușor, după coliziunea dintre o dubă și un autoturism, produsă pe DN 1 A Prahova – Brașov, la Cheia, conform observatorulph.ro. În urma impactului, duba în care se aflau patru persoane s-a răsturnat și a căzut la o diferență de nivel de aproximativ doi metri.
Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, autoturismul se deplasa spre Ploiești, în momentul în care a pătruns pe contrasens și a lovit duba.
Conform ultimelor informații, două dintre victime au fost găsite încarcerate în dubă, iar o a treia era prinsă sub aceasta. Pe de altă parte, în autoturism se aflau două persoane care au suferit leziuni ușoare.
La fața locului a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD, pentru a prelua una dintre victimele supraviețuitoare, respectiv o femeie care a sufeirt răni la mâini și picioare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button