BRAŞOV. Adrian Veştea, la Forumul Turismului Montan
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, va participa luni la Forumul Turismului Montan care va avea loc la Bușteni. Organizatori sunt Fundația Amfiteatru și Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, în parteneriat cu Primăria Orașului Bușteni.
Alături de președintele CJ Brașov, invitați vor fi senatorul Emanoil Savin, Anca Pavel Nedea – fost președinte al Autorității Naționale pentru Turism, Nicu Rădulescu – președintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România, și Marilena Stoian – președintele ANTREC.
În expunerea sa, Veștea va vorbi despre modul în care administrația publică locală și cea județeană se pot implica în promovarea și dezvoltarea turismului în zona montană.
Totodată, Alina Szasz, manager public al CJ Brașov, va prezenta Convenția Carpatica prin expunerea „Tendințe globale și europene în dezvoltarea montană. Strategia pentru Dezvoltarea Turismului Durabil în Carpați a Convenției Carpatice”.
Forumul Turismului Montan asigură cadrul de dezbatere a problemelor cu care se confruntă comunitățile montane prin prisma programelor de dezvoltare, urmând ca propunerile și soluțiile rezultate să fie transmise Parlamentului, Guvernului și altor autorități și organizații cu răspunderi în domeniul valorificării prin turism a zonelor montane.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.