112

Update. BRAȘOV. Explozii în zona Metrom, de la un cablu de înaltă tensiune (FOTO)

 

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu, exploziile auzite de brașoveni pe strada Carpaților din municipiul Brașov, în zona Metrom, s-au produs într-un canal, din cauza unui cablu de înaltă tensiune al societății Electrica. Din cauza suflului, capacul canalului a sărit în aer, dar din fericire nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale, conform sursei citate. Potrivit unui membru Info Trafic Brașov, s-au auzit trei explozii. În prezent, s-a oprit furnizarea cu curent electric și se lucrează pentru remedierea situației. La fața locului se află, pe lângă angajați Electrica, polițiști și pompieri, pentru a asigura zona.

Update (ora 21.00): „A fost un scurtcircuit la niște cabluri de înaltă tensiune, într-un canal tehnologic. S-au asigurat măsurile la fața locului până a venit o echipă de la Electrica și a remediat defecțiunea. Nu au fost probleme deosebite”, a informat, în urmă cu puțin timp, și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Alertă în zona Metrom! „Explozii din pământ…” (FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button