10 ani de la intrarea în UE. Logo-ul aniversar, creat de un BRAȘOVEAN
La 1 ianuarie 2017 se împlinesc zece ani de când România a devenit membru al Uniunii Europene (UE).
Într-un comunicat, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, afirmă că, în toată această perioadă, România s-a situat printre promotorii cei mai activi ai continuării şi consolidării procesului de integrare europeană şi că, în continuare, acesta rămâne un obiectiv strategic pentru ţara noastră. „Aniversăm astăzi, 1 ianuarie 2017, 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment de istorică însemnătate, care a marcat revenirea deplină în lumea democratică şi debutul participării României, ca stat membru UE, la procesul decizional european. Acest deceniu a reprezentat pentru România o perioadă fastă de modernizare şi de dezvoltare socio-economică, de îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor români, de valorificare a integrării în Piaţa Unică Europeană. Experienţa de până acum relevă, totodată, existenţa, în continuare, de premise pentru o valorificare si mai eficientă a beneficiilor apartenenţei la UE”, afirmă ministrul Afacerilor Externe, în mesajul său.
Ministrul precizează că România dispune de voinţa şi capacitatea necesare pentru a contribui la efortul de revigorare a UE.
Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007, odată cu Bulgaria. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din anul 2003 şi confirmată la Bruxelles, în iunie 2004. Procesul de aderare a României la UE a început efectiv în 1993, odată cu semnarea, la 1 februarie, a Acordului european instituind o asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și România, pe de altă parte. Acest acord recunoștea obiectivul țării de a deveni membru al Uniunii și prevedea asistență financiară și tehnică din partea acesteia. România şi Bulgaria au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005. Aderarea României la UE a avut loc după 12 ani de la formularea solicitării oficiale de intrare în UE. Negocierile de aderare cu România au început în februarie 2000. Comisia Europeană a confirmat, la 26 septembrie 2006, prin Raportul de monitorizare prezentat la Strasbourg de comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, intrarea României, alături de Bulgaria, în UE, la 1 ianuarie 2007.
Aderarea României la UE a fost marcată simbolic printr-o hartă căreia i s-a alăturat și harta României. În imagine (foto 2, sursa arhiva Agerpres): președintele Traian Băsescu, Jose Manuel Durao Barroso, președintele Comisiei Europene, premierul Călin Popescu Tăriceanu, premierul bulgar Serghei Stanișev și comisarul european pentru extindere Olli Rehn.
Reprezentarea României în UE
De-a lungul celor zece ani de la aderarea la UE, țara noastră a avut trei comisari europeni. Leonard Orban și-a preluat funcția de comisar european pentru Multilingvism la 1 ianuarie 2007. El a gestionat un buget de aproximativ 1,2 miliarde de euro, având în subordine 3.400 de persoane. Portofoliul multilingvismului a cuprins traducerile, interpretarea și oficiul pentru publicații oficiale al Uniunii Europene. Mandatul său s-a încheiat la 9 februarie 2010.
Al doilea comisar european din partea României a fost Dacian Cioloș, pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, fiind învestit în funcție la 9 februarie 2010. Dacian Cioloș a gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, care a avut alocat pentru anul 2010 circa 50 de miliarde de euro, aproape o treime din bugetul Uniunii Europene.
Al treilea comisar european din partea României este, de la 1 noiembrie 2014, Corina Crețu (până în 2019), pentru Politica Regională a Comisiei Europene. Conform site-ului corinacretu.worldpress.com, în perioada iunie-octombrie 2014, a ocupat funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. Potrivit mae.ro, portofoliul Politica Regională reprezintă un portofoliu important, care, prin natura și responsabilitățile pe care le implică, face parte din majoritatea grupurilor de coordonare pe orizontală (așa-numitele „echipe de proiect”) din cadrul Comisiei Europene.
România este reprezentată în cadrul instituțiilor și organelor UE — Consiliul, Comisia Europeană, Parlamentul European, prin membri desemnați/aleși, încă de la aderarea la UE.
România are drept de vot în toate reuniunile Consiliului Uniunii Europene. Ca cel de-al șaptelea stat membru, după mărime/criteriu demografic, României i-au fost atribuite 14 voturi.
În Parlamentul European, în legislatura 2014-2019, cetățenii României sunt reprezentați de 32 de deputați europeni, aleși prin vot direct în urma alegerilor desfășurate la 25 mai 2014. Parlamentarii europeni aleși vor ocupa această poziție până în anul 2019, când vor avea loc alegeri europene în toate statele membre pentru desemnarea unui nou Parlament European. Mandatul din perioada 2014-2019 este cel de-al treilea pentru europarlamentarii români și al doilea mandat complet, de 5 ani.
Alți reprezentanți ai României în cadrul instituțiilor UE: un judecător la Curtea de Justiție a Comunităților Europene — Camelia Toader; un judecător la Tribunalul Uniunii Europene — Andrei Popescu; un membru în Curtea de Conturi — George Pufan, 15 membri în Comitetul Economic și Social și 15 membri în Comitetul Regiunilor, potrivit www.mae.ro.
De asemenea, Banca Națională a României face parte din Sistemul European al Băncilor Centrale, iar guvernatorul acesteia participă, ca membru cu drepturi depline, la Consiliul General al Băncii Centrale Europene și la comitetele acesteia.
Selectat din 320 de propuneri înscrise în concurs
La finalul anului recent încheiat, Reprezentanţa Comisiei Europene şi Guvernul României au prezentat logo-ul (foto 1) care va însoţi activităţile de comunicare privind sărbătorirea a 10 ani de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Acesta a fost selectat, dintre 320 de propuneri, în urma unui concurs public adresat deopotrivă specialiştilor şi amatorilor. Autorul propunerii câştigătoare este Mugur Mihai, din Braşov, care a declarat: „Sunt încântat că voi avea o contribuţie la imaginea ţării în 2017. Acesta este singurul concurs de design de logo-uri la care am participat vreodată şi m-am înscris mai ales datorită componenţei juriului, format din nume importante din domeniu. Apreciez eforturile depuse de ceilalţi participanţi, dar evident că mă bucur că ideea mea a fost câştigătoare”.
Concursul a fost organizat în perioada noiembrie – decembrie 2016, iar selecţia finală a fost realizată inclusiv cu participarea publicului, care a fost invitat să voteze online propunerea preferată. Acest logo va fi utilizat pe parcursul anului 2017 în comunicările şi evenimentele ce vor marca parcursul european al României în ultimii 10 ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.