UPDATE. BRAȘOV: Accident cu victime pe DN1. FOTO

Într-un accident rutier produs pe DN1, la Timișul de Jos, produs în jurul orelor 15.00, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, șase persoane. În urma coliziunii, o femeie a avut cel mai mult de suferit, mai ales că a rămas și încarcerată până au intervenit echipajele de intervenție ale ISU Brașov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, la fața locului s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, două echipe SMURD și una de la Serviciul de Ambulanță.
„Din cele șase persoane aflate în cele două autoturisme, doar o persoană a fost transportată la spital. Este vorba de o femeie care a suferit traumatisme la nivelul toracelui și abdominal. Era în stare de șoc când au ajuns echipajele noastre la ea”, a precizat Sfreja.
Acesta este al doilea accident petrecut azi în zona respectivă, la aproximativ aceeași oră, după cel din zona Dârste.
citește și
BRAȘOV. Accident cu 2 victime în zona Dârste
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







