[ViDEO] BRAŞOV. Comemorarea Revoluţiei, nu a „loviturii de stat”
Monumentul-Cruce din faţa Cimitirului Eroilor Revoluţiei a fost acoperit, astăzi, de coroanele depuse în amintirea celor care au căzut în Decembrie 1989, pentru libertate şi demnitate. Ca în fiecare an, Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 (ALRUE) a organizat un ceremonial militar şi religios la care au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, revoluţionari, urmaşi ai eroilor Revoluţiei. După intonarea Imnului Național, soborul de preoți militari a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor. Prezentă la ceremonial a fost şi Etelka Babeş, văduva eroului-martir din martie 1989, Liviu Cornel Babeş, dar şi Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România şi secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România între 1945 și 1989, cunoscut ca SSPR – Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. „A fost o greşeală a noastră că nu am ştiut să fim uniţi atunci, în Decembrie’ 89, şi ne-a scăpat esenţialul, la putere au rămas aceiaşi”, a afirmat cu regret Octav Bjoza (video 3).
Alături le-au fost şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, care au depus coroane de flori şi au amintit de sacrificiul eroilor. „Se cuvine să le aducem un pios omagiu celor care au murit la Revoluţie pentru că au avut un curaj imens pentru ca noi să fim azi liberi”, a spus Ciprian Băncilă (video 4), prefectul judeţului Braşov.
„Ceea ce s-a întâmplat în 89 este un act de vitejie, un act de curaj, Dumnezeu să-i odihnească pe cei care s-au sacrificat pentru ca noi să ne putem exprima liberi!”, a afirmat Adrian Veştea (video 5), preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
„«Marii istorici» nu au auzit gloanţele şuierând pe lângă urechi”
Mângâierea pentru cei care au pierdut pe cineva drag ar mai fi doar dacă află ce s-a petrecut în acele zile cu adevărat, cine sunt vinovaţii. Chiar dacă, faţă de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când Dosarul Revoluţiei fusese clasat, anul acesta s-a reluat cercetarea, noile piste pe care le anunţă procurorii îi revoltă pe cei care au luptat atunci. „Supărarea noastră este că unii domni, mari istorici în ghilimele, confundă Revoluţia, cei care ne-am sacrificat în 89, cu o lovitură de stat. Probabil sunt dintre cei cărora nu le-au trecut gloanţele pe la urechi, care nu au văzut trasoarele, care nu au văzut cum lângă ei moare cineva împuşcat, cineva care doar a ieşit în stradă să ceară libertate şi o viaţă mai bună. Din păcate, cea de-a doua nu s-a realizat, România e tot mai sărăcită, ne pleacă tinerii în străinătate, avuţiile ţării, mai ales pădurea, sunt prăduite!”, acuză Vasile Mardare (video 6), preşedinte ALRUE Braşov.
Cei din ALRUE şi oameni simpli, familiile şi prietenii eroilor, aflaţi lângă pietrele funerare, au făcut o pomană pentru sufletele celor ucişi, aprinzând candele şi punând flori şi pe mormintele celor care nu mai au cine să-i pomenească. Ei au rememorat cu lacrimi în ochi momentele de acum 27 de ani, care i-au răpit pentru totdeauna pe cei dragi ai lor. „S-au tras cartuşe multe, prin geamuri, pereţi. Paturile erau supraînălţate, aşa era în unitate, şi băiatul meu a fost împuşcat în cap, 2 cartuşe au rămas în cap, în creierul mic”, spune o braşoveancă cu durere neostoită.
Nu mai speră să prindă ziua în care se va face dreptate, însă îşi doresc ca măcar copiii lor să trăiască ziua în care se vor cunoaşte toate câte au fost în acele zile şi cine este vinovat de ce s-a întâmplat. „Dreptatea doar Dumnezeu o face, aici este fratele şi tatăl meu”, oftează, izbucnind în lacrimi, alt braşovean.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.